WorldWar2.ro
Armata romana in
al Doilea Razboi Mondial
Home + Organizare + Divizii + Aeronautica + Arme + Decoratii + Operatii militare
Generali + Memorii, jurnale + Media + Primul razboi mondial + Forum
Romana English
Memorii şi jurnale
General Iosif Teodorescu - Memoriu asupra ultimelor lupte care au precedat parasirea Odessei
Sublocotenent Constantin Nicolescu - Jurnal de campanie
Locotenent Simion Iuga - Jurnal de campanie
Sergent Manole Zamfir - Memorii de razboi
Sergent Sandu Aurel - Memorii de razboi
Ion Neculai Agiu - medic pe submarinul Delfinul
Lt.Col. I. Chermanescu - In Rusia. Note de campanie 16 Sept.942 3 Ian.943.
Col. (rez.) Constantin Iancu - Memorii de razboi
Sergent Nicolae Neag - Amintiri din razboi
Soldat Traiam Giurgelea - amintiri din Moldova
Sergent Aurel Tucra - amintiri de pe front
Octavian Hosu - amintirile unui elev din scoala de ofiteri
Sublocotenent Grigore Dobos, Regimentul 2 Care de Lupta - Jurnal
Soldat Cucu Nicolae - amintiri din lupta de la Paulis
Sergent Aurel Tucra - amintiri de pe front

Nota: Interviu luat la data de 12.07.2007, la Vascau, jud. Bihor, de catre Briscu Bogdan

Partea I

Sa-ti povestesc doua momente care mi-au marcat viata in mod deosebit. Eram pe front la rusi, la Sevastopol, dupa ce ne retrasesem in debandada din fata rusilor. A fost jale mare acolo. Imi amintesc pe generalul Mociulschi care pe noi ne-a felicitat ("dragii vitejii mei", asa zicea catre noi) si ne-a promis ca pentru ca am reusit sa ne retragem unde ni s-a ordonat, o sa ne aduca acasa cu avionul.

Acuma, noi stateam camuflati, in catacombe la Sevastopol am stat, erau niste catacombe mari, am stat asa cateva zile ; intr-o dimineata, auzim asa zgomot de avioane, am fugit fiecare pe unde am putut, sa ne ascundem cum am putut noi mai bine. Veneau asa avioanele, jos, pe deasupra apei, dinspre mare. Nu stiam ce sunt, daca sunt rusesti sau germane. Atuncea, capitanul nostru, om foarte destept, se uita cu binoclul spre avioane si numai am auzit cum spune ca Ma, is romanesti, ma!. Nu pot sa va spun ce bucurie o fost pe noi.

Cand sa ne ia sa ne duca acasa cu avioanele cum o promis generalul Mociulschi, numai ce vine comandantul si ne spune ca cineva trebuie sa ramana sa tina linia, ca ceilalti sa poata pleca. Ne-o dat un sublocotenent la subunitate si trebuia sa stam si sa aparam linia sa poata ceilalti pleca. Eram nu un pluton, eram de-o grupa, 12 oameni si ne-or dat pusca-mitraliera si o gramada de munitie si de alimente, sa rezistam acolo. Venisera avioane germane, astea veneau incarcate cu proiectile, cu munitie, cu hrana, le descarcau si ii luau pe raniti. Erau vreo zece avioane si acuma ii luau pe ai nostri, cum ne promisese generalul. In drept la fiecare avion se faceau asa coloane de soldati, sa fie imbarcati. Noi, ce-am zis : Hai sa mergem si noi, nu raminem aici. Si ne-am pus in coloana de mars in rand cate trei si ne-am dus la avion. Numai ce se deschide usa avionului si iese pilotul si zice : Kammerad, komm hier ! Einz, zwei, drei, si ne numara douazecisicinci de oameni, ca atita putea sa duca avionul. Ne-o numarat el pe noi 12 si o mai luat inca 13 care erau si ei pe acolo. Am urcat in avion, era plin cu lazi cu proiectile, nu stiam cum sa le luam mai repede si le dam jos, sa plecam, ca nu pleca pina nu era descarcat. Acuma, nu stiu cum s-a nimerit, dat or tras rusii in aeroport, o cazut un proiectil de la inamic pe aeroport, intre avioane, o facut ceva pagube, si pilotii repede, ca plecam. Acuma, noi am avut noroc, ca ii imbarcau in ordine pe cei ce asteptau, noi am fost asa, mai la coada, la ultimul avion, dar am avut noroc cu proiectilul ala. Ne-or dus cu avionul pina in comuna Carol I, judetul Constanta.

A doua oara eram in Caucaz, la cota 1800. A venit ordinul de retragere si comandantul nostru a zis ca din fiecare baterie trebuie sa ramana un tun pe pozitie sa traga, sa poata bateriile sa se retraga. Trebuiau sa ramana 4 tunuri, ca eram 4 baterii, eu eram la Bateria 1, langa noie ra Bateria 2. Comandantul zice: Eu nu vreau sa va spun eu cine ramane, asa ca alegeti voi cum sa faceti sa fie bine. Un camarad, contingent 1915, spune ca sa facem 4 biletele, cate unul pentru fiecare tun, si pe un bilet sa scrie "sacrificiu" si ala care trage biletul asta, sa ramana pe pozitie. Am facut biletele, or tras ceilalti, eu nu vroiam sa il iau, pina la urma il iau si cand ma uit la el, se putea sa nu imi iasa mie biletul ala ? Nu va spun cum m-am simtit.

S-a dat ordin ca toata munitia de la celelalte tunuri sa se adune si sa mi-o dea mie, mi-or facut asa, capita, porsor, din proiectile langa tunul meu. Comandantul zice catre mine : Dupa ce noi plecam, trageti cate un proiectil la 2 minute. Daca rusii trag pe voi, tragi unul dupa altul, repede, 2-3 proiectile, si mai schimbi deriva cu 1 grad, 2, la stanga si la dreapta.

Au strans tot si uite asa s-or dus, in coada calului. Noi am ramas acolo, eram morti. Trageam noi pe rusi, si un camarad contingent 1936 zice ca sa ne retragem si noi, ingropam inchizatorul de la tun si nu-l gaseste nimeni, dar nu l-am lasat, ca ne dadeau ai nostri dezertori.

Dupa o vreme, auzim asa un motor, ca era un drum in padure, cam la 50 m in spatele nostru. Am zis ca gata, pina aci ne-o fost, astia is rusii. Motorul se auzea tot mai aproape, pina cand la un moment nu s-o mai auzit nimic. Noi ne tot intrebam ca oare ce o fi, cand numai ce aud Alooo, Tucra!. Mai, zic, dar cine ma stie pe mine aici pe nume ? Numai ce aud : Strange tunul repede si coboara in vale si zi-i si la cel de la bateria doi sa faca la fel. Sa nu iti spun cat de repede am demontat tunul si am coborat la masina, acolo i-am asteptat si pe ceilalti toti, si pe o ploaie zdravana, i-am ajuns din urma pe cei care plecasera cu caii inainte, erau uzi toti pina la piele, era prin martie.

M-am nascut la Vascau, in 13 mai 1920. Razboiul l-am facut si in est si vest, in vest a fost mare macel.

Am fost incorporat in 1942, la 11 februarie, aici, la Beius, la Bateria 1, Divizionul 1 tunuri munte, Divizia 3 Munte, comandata de generalul Mociulschi. La inceput am fost ochitor, apoi comandant de tun, aveam tunuri Skoda de 75 mm. La instructie veneau ofiteri germani care ne instruiau. Ofiterii astia fusesera raniti pe front si au fost trimisi sa ne instruiasca pe noi ; erau foarte buni. Instructie am facut cam 4 luni, din februarie pina prin iulie 1942.

Prin iulie 1942 divizia a primit ordin sa plece pe front. Imi amintesc o poezie a unui camarad, Emil Cotoi, de pe langa Halmagiu, era soldat, dar cred ca era om cu scoala, destept, asa arata ; poezia era cam asa :

Iulie din '42
Venisi iarasi pe la noi
Dar acum ca niciodata
Venisi tare suparata.
Deodata venit-a ordinul de sus
Noi 3 Munte sa plecam pe front la rusi...

Ne-am imbarcat in gara la Beius, in vagoane de marfa, era un tren cu doua locomotive, si ne-or dus direct in Crimeea, am debarcat undeva linga Kerci, dupa 9 zile de drum. Dupa ce ne-o debarcat din tren, am mers pe jos pina la marginile Kerciului. Am stationat acolo 3 saptamini. Pe 6 septembrie am intrat in pozitie pe valea Sibicului in Caucaz, la cota 1800. Acolo am stat pina in martie 1943. Dupa ce ne-am retras de acolo, ne-am oprit pe Kuban, unde am ramas 3-4 luni.

Acolo am intalnit pe domnul elev-plutonier Avram, care a fost instructorul meu in perioada de instructie, si tare m-am bucurat ca l-am vazut. El era la partea din spate, nu era pe front ca noi, si aveau de toate acolo. Mi-a dat pe un militar si i-a ordonat ca pina e gata ciorba, sa imi dea de la magazie orice doresc eu. Sa vedeti ce ochi au facut camarazii cand m-am intors la ei cu sacul de merinde plin de conserve ! Acolo fierbeau intr-un cazan numai carne, ca dadusera la animale.

In Kuban ne-am luptat si cu serpii, si cu tantarii, ne-au dat plase de le puneai pe fata si nu-ti dadeau de mancare pina cand nu luai o pastila contra malariei. De Florii in 1943, asta o cazut odata cu Pastele nemtilor, ne-or facut cadouri de la trenul regimentar, cozonaci, multe, ne-am bucurat, ca am zis ca daca de Pastele lor ne trateaza asa de bine, cum o sa ne tina la Pastele nostru ! N-am stiut noi ca de Pastele nostru o sa fim deja in Crimeea, fugariti de rusi. [De fapt Divizia 3 Munte a fost retrasa din Kuban in Crimeea inca din iunie 1943. Serg. Tucra confunda Pastele din 1944 cu cel din 1943]

De la Kerci pina la Alushta am mers 4-5 zile pe jos. Prapad o fost ! [Serg. Tucra relateaza in continuare retragerea din aprilie 1944 din Crimeea] De sus veneau rusii cu avioanele, jos erau partizanii, cei mai periculosi ! Rusii din avioane nu cu bombe aruncau, cu grenade ! Il vedeam pe rus cum deschidea usa la avion, zburau tare jos, si cum arunca grenadele. Dar partizanii rusi, in civil, cu arme automate, erau cei mai periculosi, si erau peste tot, ne atacau tot timpul.

Intr-o curba, acolo ne-or asteptat. Aveam un furgon cu trei cai frumosi, conductor era unul Condrea, stia sa aiba grija de cai, om de la munte. In furgon il aveam pe subofiterul Ardelean, ranit, primisem ordin sa il lasam numai la avion, sa il duca in tara. Acuma, parizanii mitraliau soseaua in curba, dar numai intr-o zona, ca nu puteau trage in partea de unde veneam noi, dar tot numai pe acolo puteam trece.

Condrea, cand o vazut cum mitraliaza rusii, o sarit jos din furgon si s-o dus pe partea aialalta, ca acolo era unghi mort de la sosea si nu puteau rusii sa traga in el. Acuma, eu am ramas singur cu caii si cu plutonierul Ardelean ranit, in furgon, ce sa fac, am luat in maini fraiele de la cai, eram cam la 20 metri de unde bateau rusii soseaua. Ce sa fac, am dat cu biciul in cai cat am putut de tare, asa, tiganeste i-am lovit peste urechi cu biciul. Asta era cand eram la cativa metri de zona de sosea unde mitraliau partizanii, si asa s-or ridicat caii pe picioare, ca or ridicat furgonul de rotile din fata. Am trecut nevatamati, eu numai ce am inchis ochii atunci cand am trecut prin foc, era coloana acolo, erau masini, oameni, dar apoi cu foarte mare greutate am reusit sa opresc caii.

Cand i-am oprit, m-am dus la pluotnierul Ardelean, am vazut ca un cartus trecuse prin furgon la 2-3 degete de capul lui, scapase. Nu stia cum sa imi multumeasca, ma gandeam ca numai un pic alta sa fi fost viteza mea, ca il lovea in cap.

La Alushta am impuscat toti caii si toate furgoanele si tunurile, fara inchizatoare, le-am aruncat in apa. Tot la Alushta ne-au bagat in curtea unei cazarmi, ca sa ne odihnim, era sambata de Pasti, dar n-am ramas mai mult de cateva ore acolo, ca a venit ordin sa plecam urgent. La Alushta ne-au suit pe bacuri si cu bacurile ne-au dus pina la Sevastopol. Am ajuns acolo duminica dimineata. Cand am debarcat in Sevastopol, nu mai aveam cu noi nimic, numai sacii de merinde, nici o arma.

De la Sevastopol ne-au dus cu avionul in Romania, am zburat vreo doua ore si jumatate pina in comuna Carol I, 25 de oameni am fost in avion. De acolo am mers la Casicea, unde am ramas o luna. De acolo ne-au urcat in tren, in bou-vagon, dar la Ploiesti a oprit trenul in camp, bombardau americanii acuma la Ploiesti, fugeau oamenii pe camp ca nebunii.

Din toata unitatea am revenit in mod organizat la Beius numai vreo 50 de oameni, intr-un vagon, ne tragea o locomotiva. Cei din Beius, multi aveau rude pe front, or prins de veste ca venim si s-or adunat multa lume in gara la Beius. Mecanicul de pe locomotiva o inceput sa traga din sirena cand eram inca prin dreptul spitalului vechi din Beius, ne astepta lumea.

Cand am vrut sa coboram, or sarit toti pe noi si ne intrebau : Da� al meu nu vine? Unde a ramas al meu ? si le ziceam: Stai, maica, mai vin si altii din urma noastra, noi suntem primii, lasa ca vine, nu plange. N-or mai venit. Erau morti de mult, dar ce sa le spun ?

Dupa ce ne-or bagat in cazarma, ne-au desconcentrat prin iulie 1944 cam 2-3 saptamani. Catre mijlocul lui august ne-au concentrat insa inapoi.

Am inceput campania din vest chiar aici, de la Beius. Noi tineam frontul pe dealul Bitii, mai era front la stanga pe Crisul Negru si in dreapta noastra era front la Rosia. Obiectiv : Oradea. In Cristior ne astepta generalul Mociulschi, care cum prindea pe cate un soldat sau o subunitate, ii oprea in loc sa ne reorganizeze. Pina acolo ne-o impins inapoi nemtii.

Cand eram pe pozitie la Bitii, aveam sapate pozitii acolo, noaptea am auzit noi zgomot de motoare din fata. Numai asa duduiau, se auzeau. Noaptea aia, aveam un tun anticar pe sosea, din Bateria 6, sa ii opreasca pe sosea daca veneau. Noaptea aia, vine la santinela un civil, era seful de post din Rabagani, a cerut sa fie dus la comandant. Santinela l-a dus la groapa, la buncarul comandantului si plutonierul din Rabagani i-a zis capitanului ca in urma cu doua ore sosisera in sat 4 tancuri germane, care planuiesc sa ne atace dimineata. Capitanul nu l-a crezut, seful de post a plecat inapoi de unde a venit, si dimineata or fost aia peste noi, ne-or dat peste cap. N-am mai putut trage in ei, vanatorii din fata fugeau deja peste camp inapoi. Am luat-o si noi prin porumb, apoi prin padure peste deal, era duminica, am luat-o pe la Soimi, pe la Finis, si pe la 3 noaptea am ajuns acasa, dar erau toate usile incuiate, familia fugisera toti, cu caruta, cu ce aveau.

Generalul Mociulschi ne-a oprit, ne-a dus la Lazuri, peste Dealu Mare, unde am tunuri noi, tunuri de camp de 76,2 mm, ca brandurile noastre de 120 mm ramasesera pe pozitie la Bitii. Ne-am dus apoi la Tinca, am luptat la Cefa, Roit, Bicaciu, Husasau de Tinca, am fost si la Miersig.

Deasupra Oradei de vedea fum mult, de la bombardamente, au fost bombardamente puternice pe Oradea. Dupa ce am luat Oradea, nu ne-am mai oprit pina la Debretin, apoi la Hajduboszormeny.

La Hajduboszormeny am ocupat pozitie in curtea unui judecator, om inalt, frumos. Aici am stat vreo 4-5 zile, cat am stat acolo nici nu ne-am atins de ce mancarea ce ne-o trimitea de la trenul regimentar, ne dadea familia judecatorului de mancare. Avea judecatorul o fata care tocmai terminase liceul, si se temea sa nu o violeze rusii. Noaptea dormea fata in pivnita casei cu noi, soldatii romani, odata am ascuns-o sub tun, sub o prelata, in ziua cand verisoara fetei, care locuia chiar peste drum, a fost violata de trei soldati rusi ; erau aia foarte foarte tineri si beti turta.

Autor: Bogdan Briscu
 Sus
Comentarii vizitatori Adauga comentariu
Daniel Cristescu  (6 martie 2010)
Superba relatare de razboi, onoare eroului si Armatei Romane, pacat de sacrificiul militarilor romani!