16 - 18 septembrie 1942. Divizia 20 Infanterie primeste un nou sector la circa 20 km mai la Sud.

20 septembrie 1942. Subsemnatul am fost numit la comanda companiei a 7-a din Regimentul 21 Infanterie. In fata noastra inamicul ocupa o linie intarita cu cazemate cilindrice la circa 200-300 metri pe 2 sau chiar 3 linii, iar in fata acestora, la 20-50 metri, se afla santurile de tragere ale lor. Cazematele au arme automate si pusti anticar, servite de personal redus la numar. Infanteria rusa ocupa santurile din fata cazematelor. In urma unei incursiuni la cazemata am ramas in banuiala ca noaptea parasesc cazematele, deoarece nu am gasit pe nimeni acolo inauntru. Distanta intre noi si rusi pe unele locuri este de 300 metri, iar pe altele de 600-700 metri. (Inamicul) schimba foarte des pozitia incat ne face impresia - ba chiar am observat si unele manevre - ca ne bat cu aceeasi baterie, o data dintr-un loc, alta data din alt loc.

29 septembrie 1942. Inamicul a incercat o incursiune de taria unui pluton in sectorul plutonului 1, dar fiind observati la timp a fost respinsa inainte ca rusii sa ajunga la santurile noastre.
In a doua jumatate a lunii octombrie a inceput sa soseasca cate ceva din echipamentul de iarna: caciuli, cojoace, paturi, flanele si capisoane, dar din cele mai importante nu am primit un raport cu necesarul. Mare problema prezinta incaltamintea pentru iarna. Toti bocancii sunt in parte rai si prea mici. Tot acum au mceput si ploile, urmate de frig, ceata ai inghet. Hrana, in raport cu regiunea si departarea la care ne gasim, a fost buna si suficienta, desi in ultimul timp painea era ceva mai slaba si mai mica.
O data cu inceputul lunii noiembrie 1942 echipe de pionieri germani ne-au facut zilnic demonstratiuni asupra metodelor si posibilitatilor de distrugere a carelor de lupta intrebuintand ca mijloace: lumanari fumigene pentru orbire, sticle cu benzina si cu ulei pentru aprindere si orbire, incarcaturi de explozibile a 5 kg aplicate sub senile, mine anticar si mine magnetice, aplicate pe blindaj. Rezultatul moral al acestei demonstratiuni a fost ca oamenii au castigat o incredere in plus in puterile lor de lupta, atunci cand sunt dotati cu materiale speciale, cunoscand si metodele de combatere contra colosilor de otel.

7 noiembrie 1942. A fost primul inghet.

12 - 14 noiembrie 1942. Se aude o intensa activitate a armelor in sectorul Batalionului 1 din regimentul nostru, la circa 3 km Andreievka.

15 noiembrie 1942. Noaptea, rusii au facut o incursiune la vecinii nostri, Regimentul 8 Infanterie, care i-a respins. Am fost alarmati la timp si gata a interveni. In aceasta noapte am luat imprumut - din ordinul diviziei - de la Regimentul 83 Infanterie, 10500 cartuse pusca mitraliera si 75 grenade defensive.

16 noiembrie 1942. Liniste relativa pe tot frontul.

19 noiembrie 1942. Toata ziua s-a auzit o intensa activitate de artilerie in dreapta regimentului, la divizia vecina. Ofiterul cu gazele pe regiment a venit sa inspecteze mastile si a tinut si o sedinta practica de intrebuintare a acestora. Incepand de la orele 0.30 seara am fost tinuti in stare de alarma pana a doua zi.

20 noiembrie 1942. Incepand de la orele 8 dimineata rusii bombardeaza pe tot frontul, cu o intensitate mai mare in sectorul regimentului. Bombardamentul a fost urmat de un atac pe toata linia, insotit de formatiuni rare de care de lupta pe alocuri; dupa debusare si la o anumita distanta s-au oprit in spatele infanteriei. La ora 12.00 alt ordin telefonic de la batalion sa ma deplasez urgent cu compania de la cota 92,0 la 2,5 km mai spre Sud. Atacati de infanteria rusa, am dispus un pluton, o grupa de mitraliera si o piesa Bohler, am scos din lupta 3 mitraliere pe roti, mai multe pusti mitraliera cu servantii respectivi, restul au fugit spre cota 92,0.
Noaptea am stat in stare de alarma, patruland in toate directiile. Ceata groasa nu s-a ridicat de la teren decat pe la ora 11.00.

21 noiembrie 1942. Chiar din zorii zilei se aud, la distanta de circa 2 km, care de lupta si masini scurgandu-se mereu spre Vest, pe care - dupa ridicarea cetii - le-am putut vedea cu binoclul. Erau care de lupta de diferite marimi, camioane, masini si masini blindate. Aceasta scurgere a tinut toata ziua. Pe la ora 20.00 dupa ce am predat sectorul la o companie improvizata sub comanda d-lui capitan Nicolau din Regimentul 31 Infanterie, caruia i-am lasat si 3 lazi cu munitii, plec impreuna cu divizionul si pe la ora 23.00 m-am instalat pe pozitie la 1 km Sud-Est de cota 112,5, facand front catre cota 95,7.

22 noiembrie 1942. Compania are misiunea de a face legatura intre Regimentul 8 Infanterie si unitatea de contraatac (Compania 6 din Regimentul 31 Infanterie). In dreapta noastra, peste rambleu, scurgerea coloanelor ruse spre Vest a continuat. Cu acordul comandantului batalionului I din Regimentul 31 Infanterie - data fiind situatia frontului - (suntem) impreuna cu 2 plutoane de mitraliere, 2 piese Bohler si o grupa brandt de 81,4 mm, cu un efectiv total de 200 oameni. Munitie avem suficienta. Am ocupat pozitie pe noua linie de rezistenta, la bifurcatia de drumuri din viroaga - 2 km Nord Vest-Vest de Iagodni.

23 noiembrie 1942. Regimentul meu este pe la Zibenko. Infanteria rusa, urmata de 12 care de lupta, pe la orele 7 dimineata apare la creasta de pe linia cotei 110,8, unde este primita cu lovituri de artilerie, se apropie de Iagodni si pe la orele 11.00 ne ataca. Dupa ce atacul a fost oprit de focurile noastre la 400-500 metri, apar 6 care de lupta urmate de infanterie si se apropie de noi. La distanta de 400 metri cele 2 tunuri germane si ambele noastre Bohlere intra in actiune si in mai putin de 5 minute 2 care de lupta iau foc, 2 raman nemiscate si 2 se retrag. Infanteria din spatele acestora a fost complet decimata de catre armele noastre automate. Atacul este respins cu pierderi aproape totale. Unul dintre carele de lupta avariate ajunsese pana la 150 metri in fata noastra. Echipajul a iesit prin turela si s-a culcat la pamant. Sergentul Precup din plutonul 1, cu arma in banduliera si cu 2 grenade in maini, se repede la dansii si in momentul cand rusii au vrut sa-l deposedeze de arma el a varat la doi cate o grenada sub haina, in buzunar, si cu al treilea rus de guler s-a ascuns dupa carul de lupta. Dupa explozia grenadelor, cand cei doi au fost rupti in bucati, sergentul Precup s-a intors cu prizonierul, care era mecanicul carului, care era beat si ranit. A refuzat sa ne faca alte declaratii in afara de aceea ca au primit vodca inainte de a pleca la atac.
S-au mai distins in aceasta batalie sublocotenentul in rezerva Ilarie Matiu, comandant pluton mitraliere, si sublocotenentul in rezerva Alexandru Gavenea, comandant pluton I, care alaturi de mine au luptat efectiv in prima linie de puscasi. Oamenii prinsesera un curaj foarte mare in urma acestui succes. Catre seara, dupa respingerea atacului, au inceput sa ne bombardeze cu artilerie si brandturi grele. Am avut 5 pierderi iar eu am fost ranit usor la fata si la gat, dar n-am fost evacuat. Noaptea, am primit prin Regimentul 82 Infanterie traducerea ordinului Diviziei 275 germana, prin care ne face cunoscut ca suntem incercuiti vremelnic si ca trebuie sa rezistam pe actuala linie, cu pretul oricarui sacrificiu, pana la sosirea ajutorului din afara. Totodata face apel la noi pentru economii de munitie si de hrana. Acest ordin s-a comunicat si trupei. Lucrat cu oamenii la organizarea terenului si mai tarziu am facut adaposturi pentru iarna, desi material lemnos aveam foarte putin. Mi s-a completat efectivul companiei pana la 105 oameni. Rusii au remorcat cele 2 care de lupta avariate, care probabil aveau tunurile bune.
Durere a fost insa ca ziua de 20 noiembrie si urmatoarele ne-au gasit fara nici un fel de materiale din cele vazute la inceputul lunii noiembrie la echipa de distrugere (germana). Moralul, in general, nu este din cel mai stralucit. Starea sufleteasca a multora este asemanatoare cu a omului care asteapta un tren ce si-a anuntat intarzierea, dar nu soseste in gara nici dupa scurgerea minutelor anuntate.

24 noiembrie 1942. La orele 8 rusii ne bombardeaza si dupa putin timp pleaca la atac, insotiti de 12 care de lupta, majoritatea de tip usor. 3 care de lupta au fost aprinse, iar restul s-au retras in viroaga. In fata plutoanelor din dreapta infanteria rusa a ajuns pana la 200 metri. Dupa respingerea incercarii de contraatac ne-au bombardat toata ziua, facandu-ne 17 pierderi. Incheiasem a treia zi fara mancare.

25 noiembrie 1942. Din zorii zilei si pana la lasarea noptii am fost bombardati de catre artilerie, tunuri de pe care de lupta, brandturi, cu lovituri in plin, caci restul proiectilelor cadeau in spatele nostru la 100-200 de metri. Am avut 38 de pierderi (majoritatea morti), fiind ziua cea mai grea de pana aici pentru noi. Infanteria rusa a debusat de 5 ori la atac insa tot de atatea ori s-a retras in gropi. In fata plutonului III mitraliere, care flanca viroaga ce da in lagodni, se stransesera atatia rusi morti incat faceau din ei gramezi si-i impingeau pe gheata, numai ca sa se poata apro-pia de noi, sub scutul acestora. Un car de lupta din cele mai mari care luase foc in spatele nostru, dupa ce patrunsese si trecuse peste noi, a ofe-rit un spectacol de incurajare pentru noi. Germanii mi-au spus ca inadins l-au lasat sa treaca peste linie. De la un prizonier primim informatia ca a doua zi vom fi atacati cu 20 care de lupta ce au sosit azi. Seara am primit ceva pesmeti si marmelada, insa cantitate foarte mica.

26 noiembrie 1942. Am fost bombardati toata ziua, insa cu o intensitate mai mica. Infanteria a incercat de trei ori sa atace. Am avut numai 11 pierderi. Carele de lupta n-au aparut deloc. Noaptea am fost inspectati de catre domnul locotenent-colonel Mangesius, comandantul Regimentului 82 Infanterie, insotit de un capitan de la Divizia 275 germana. Am fost laudati si felicitati pentru rezistenta din zilele precedente. Am aflat de soarta Regi-mentului 91 Infanterie si am primit prin subofiterul companiei cate o jumatate de paine si ciorba calda. Din ordin si cu aprobarea diviziei am ra-mas mai departe sub comanda Regimentului 82 Infanterie pana la noi dispozitii. Dupa miezul noptii am fost bombardati cu brandturi si katiuse.

27 noiembrie 1942. Incepe sa ninga binisor. Continua acelasi bombardament si incercari de atac fara care de lupta. Intre plutonul din dreapta si inamic s-a incins o lupta cu grenadele. Am avut numai 8 pierderi (raniti). Se imputineaza munitia si nu mai primim alta, desi cerusem cu multa insistenta inca cu doua zile inainte. In sectorul din stanga si dreapta a fost liniste. Alimente nu sosesc desi ni se promisese.

28 noiembrie 1942. In zorii zilei, subofiterul german de la tunurile anticar imi raporteaza ca au foarte putina munitie pentru tunuri si ma roaga sa nu spun la trupa acest lucru. De asemenea ma incredinteaza ca superiorii cunosc acest lucru si asteapta sa le soseasca, din moment in moment, munitii, insa dupa atitudinea lor si dupa masina care era gata de plecare, am dedus ca nu au munitie deloc. Batalionul stie acest lucru. Dimineata incepe acelasi bombardament insa mai intens. Pe la orele 12 patrunde un car de lupta in pozitie si se plimba in voie pe la spatele nostru. Tunurile nu au tras nici o lovitura. Dupa vreo 10-15 minute in viteza cea mai mare - si incarcate cu infanterie - patrund printre noi inca 11 care de lupta de tip mijlociu. Germanii fug de la tunuri in gropi. Infanteristii de pe carele de lupta cadeau ca snopii, secerati de focul armelor automate, iar cei ramasi s-au dat jos in spatele si printre gropile noastre. S-a incins o lupta la grenade, la baionete si chiar la... pumni!
O parte din carele de lupta s-au asezat in linie in spatele nostru iar altele circulau pe viroaga tragand in adaposturi. Unul dintre ele s-a rasturnat intr-o groapa chiar langa mine, in asa fel ca nu se putea ridica si nici servantii nu puteau iesi.
In acest timp a trecut si infanteria rusa la asalt, caci nu era decat la 200 metri. Am raportat telefonic la batalion, care mi-a trimis in ajutor grupul sau de comanda, insa care au fost mitraliati inainte de a se se putea apropia de noi. In sfarsit, constatand ca sunt ultimul ramas intre rusi, mi s-a incuviintat sa incerc a ma salva, tocmai in momentul cand veneau spre mine, cu firul telefonic in mana, 4 rusi. Am deschis foc asupra lor cu o pusca mitraliera ce o lasase un ranit langa mine si, din groapa in groapa, am scapat pe viroaga in sus, mergand la batalion. Din cei retrasi spre stanga mi-am gasit un ofiter si patru oameni, iar ulterior am aflat ca inca vreo 20 s-au retras prin spatele companiei germane din dreapta. Restul - morti, raniti - printre care 2 ofiteri, si disparuti. Toate acestea s-au petrecut in circa doua ore. O data cu lasarea intunericului o companie din Regimentul 82 Infanterie a incercat sa contraatace, dar a fost respinsa. Peste noapte carele de lupta s-au retras si, tot noaptea, o parte din raniti au putut sa iasa printre rusi. Pe la orele 23 soseste un batalion german, care mi-a dat o grupa si am fost personal de am restabilit legatura cu compania germana din dreapta.

29 noiembrie 1942. In zorii zilei am plecat cu batalionul german la asalt pentru recucerirea pozitiei si, dupa al treilea salt, am fost ranit si evacuat imediat chiar de catre germani. In timpul cat ma gaseam inca la postul de prim ajutor, rusii au trecut la atac pe toata linia, venind din nou cu carele de lupta. Compania din dreapta lui 82 Infanterie si o parte din germani se retrag, dar la interventia ofiterilor germani si romani trupa revine si se incinge o lupta care a durat toata ziua. Situatia s-a restabilit numai dupa sosirea a sase care de lupta germane.