WorldWar2.ro
Armata romana in
al Doilea Razboi Mondial
Home + Organizare + Divizii + Aeronautica + Arme + Decoratii + Operatii militare
Generali + Memorii, jurnale + Media + Primul razboi mondial + Forum
Romana English
Generali
Maresal Ion Antonescu
General de armata Gheorghe Avramescu
General de armata Petre Dumitrescu
General de armata Gheorghe Mihail
General de corp de armata Nicolae Ciuperca
General de corp de armata Nicolae Dascalescu
General de corp de armata Corneliu Dragalina
General de corp de armata Nicolae Macici
General de corp de armata Mihail Racovita
General de corp de armata Nicolae Sova
General de divizie Radu Băldescu
General de divizie Ioan Dumitrache
General de divizie Mihail Lascar
General de divizie Leonard Mociulschi
General de divizie Ioan Sion
General de brigada Radu Korne
General de escadra aviator Gheorghe I. Jienescu
Maresal Ion Antonescu
Maresal Ion Antonescu

Nota: Acest articol este axat in principal pe cariera militara a personalitatii foarte controversate a maresalului Antonescu. Scopul sau nu este sa-l disculpe de crime de razboi sau sa intre in prea multe detalii despre acestea, deoarece nu reprezinta preocuparea principala a acestui site. Cei care sunt interesati de acestea au la dispozitie multe lucrari publicate sau site-uri pe Internet, mult mai bine documentate asupra subiectului. Nu este intentia noastra de a-l glorifica pe maresalul Antonescu.

5 septembrie 1940 23 august 1944: Presedintele Consiliului de Ministri

16 septembrie 1940: promovat la gradul de general de corp de armata

5 februarie 1941: promovat la gradul de general de armata

22 iunie 17 iulie 1941: Grupul de Armate General Antonescu

6 august 1941: Crucea de Cavaler a Crucii de Fier

21 august 1941: promovat la gradul de maresal

21 august 1941: Ordinul Mihai Viteazul cls. a II-a si I-a

22 septembrie 1941 23 ianuarie 1942: Ministru al Apararii

Ion Antonescu s-a nascut la Pitesti pe 2 iunie 1882, intr-o familie de militari. A decis sa urmeze si el cariera armelor, inscriindu-se in 1898 la Scoala pentru copii de militari, iar in 1902 a fost admis in Scoala de Ofiteri de Infanterie si Cavalerie. A absolvit in 1904, primul din promotia sa.

Tanarul sublocotenent a fost repartizat la Regimentul 1 Rosiori. S-a distins in timpul Rascoalei din 1907, cand, aflat in fruntea unui mic detasament care bloca intrarea in Galati, a convins o multime de tarani sa nu intre in oras, fara a trage un foc de arma. Pentru aceasta fapta a fost felicitat de printul mostenitor Ferdinand, Inspectorul General al Cavaleriei. A fost promovat locotenent in 1908, iar printul Ferdinand a facut demersurile necesare pentru a-l lua ca aghiotant. Insa datorita faptului ca nu avea gradul de capitan necesar pentru aceasta functie, transferul nu i-a fost aprobat.

In 1911 a fost admis in Scoala Superioara de Razboi, pe care a absolvit-o in 1913, fiind intre timp promovat capitan. In timpul celui de-al doilea Razboi Balcanic a indeplinit functia de sef al Biroului Operatii al Diviziei 1 Cavalerie. Intre 1 noiembrie 1914 si 1 aprilie 1915 a activat la Scoala de Ofiteri de Cavalerie.

Intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial l-a gasit in Biroul de Operatii al Armatei de Nord, comandata de generalul de corp de armata Constantin Prezan. Dupa cum remarca in memoriile sale generalul Radu Rosetti cei doi se completau reciproc perfect. Bunele rezultate obtinute la Armata de Nord, singura care s-a retras in mod organizat din Transilvania, au dus la numirea generalului Prezan comandant al Armatei 1 si a Grupului de Aparare a Dunarii (fosta Armata 3) pe data de 17 noiembrie 1916, maiorul Antonescu (fusese promovat la inceputul lunii) fiind si de aceasta data seful biroului sau de operatii. Chiar daca a pierdut batalia de pe Neajlov a si cu ea si capitala, generalul Prezan a fost numit sef al Marelui Cartier General pe 17 decembrie. Maiorul Ion Antonescu a devenit sef al Biroului Operatii al Marelui Cartier General, preluand functia de la lt. col. Radu Rosetti. Astfel el a putut juca un rol important in obtinerea victoriilor din vara anului 1917, ocuparea Basarabiei si in reintrarea in razboi a Romaniei in noiembrie 1918. In 1919, echipa Prezan-Antonescu a coordonat infrangerea Armatei Rosii Ungare, operatiune terminata cu ocuparea Budapestei de catre trupele romane. Aceasta actiune i-a adus proaspatului lt. colonel Ion Antonescu cea mai inalta decoratie de razboi romaneasca: Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, acordat pe 31 decembrie 1919.

Dupa razboi colonelul Ion Antonescu (fusese promovat din nou in 1920) a facut parte din delegatia romana ce a participat la trativele de pace de la Paris, precum si din cea care a negociat alianta cu Polonia. A fost apoi numit comandant al Scolii Speciale de Infaterie si Cavalerie de la Sibiu, unde a suferit a un accident de calarie, care l-a imobilizat timp de sase luni. Intre 1 august si 31 decembrie 1923 a indeplinit functia de atasat militar la Paris, iar apoi la Londra intre 1 ianuarie 1924 si 14 iulie 1926. Intors in tara, a primit comanda Regimentului 9 Rosiori Principesa Elena de la Giurgiu, iar in 1927 a preluat conducerea Scolii Superioare de Razboi.

In 1931 a fost promovat la gradul de general de brigada. La 1 iulie 1933 a primit comanda Diviziei 3 Infanterie, care avea punctul de comanda la Pitesti, orasul sau natal. La insistentele Regelui Carol al II-lea a primit functia de sef al Statului Major pe care a indeplinit-o intre 1 decembrie 1933 si 11 decembrie 1934. La numirea in functie el primise asigurarile regelui ca va avea mana libera in reorganizarea armatei, insa relatiile intre cei doi s-au deteriorat si Antonescu si-a dat demisia. S-a intors la Pitesti la comanda Diviziei 3 Infanterie, unde a ramas pana in 1937.

A fost promovat general de divizie pe 25 decembrie 1937 si trei zile mai tarziu a fost numit Ministru al Apararii. Insa din nou a intrat in conflict cu regele si camarila sa si a fost nevoit sa demisioneze pe 30 martie 1938, cazand in dizgratie. Antonescu a fost mai intai "exilat" la comanda Corpului 4 Teritorial, ca apoi in 1940 sa i se impuna domiciliu fortat la Manastirea Bistrita.

In urma cedarilor teritoriale din vara anului 1940, Carol al II-lea se gasea intr-o situatie dificila. Pe 5 septembrie, regele l-a numit pe generalul Antonescu Presedinte al Consiliului de Ministrii si i-a conferit puteri depline pentru conducerea statului. Ziua urmatoare Carol a abdicat in favoarea fiului sau Mihai I si a parasit tara. Ion Antonescu a format un guvern cu Garda de Fier, Romania devenind "stat national legionar". Totusi principalele ministere le pastrase pentru militari sau alti oameni de incredere.

In armata a trecut in rezerva 80 de de ofiteri superiori, considerati oameni ai fostului regim sau cadre necorespunzatoare. Acestia au fost urmati curand de alti 84. S-a inceput de asemenea o reorganizare a armatei. Generalul de corp de armata Ion Antonescu (fusese promovat pe 16 septembrie) a adoptat o atitudine din ce in ce mai aspra fata de propaganda desfasurata de legionari in armata, interzicand cadrelor militare sa faca politica.

Generalul a continuat politica deschis pro-germana initiata de Carol II in mai 1940. A reinnoit invitatia pentru o Misiune Militara Germana, care a sosit incepand de pe 12 octombrie. Acesta era primul pas facut in directia aliantei cu Germania, Romania aderand la Pactul Tripartit pe 23 noiembrie.

Coabitarea dintre Antonescu si Garda de Fier s-a dovedit a fi insa numai de scurta durata. Bazandu-se pe sprijinul armatei si pe aprobarea tacita a lui Hitler a profitat de Rebeliunea Legionara din 21 23 ianuarie 1941 si i-a inlaturat de la putere, lichindand miscarea.

A facut un nou guvern format in principal din militari, a militarizat marile intreprinderi, caile ferate, aerodromurile si porturile si a inceput, incet-incet, concetrarea armatei, intuind viitoarea confruntare cu Uniunea Sovietica. Pe 6 iunie 1941, Antonescu a avut o noua intalnire cu Hitler, fiind anuntat de Planul Barbarossa. Generalul a oferit sprijinul armatei romane exprimandu-si si dorinta de a recucerii Basarabia si Bucovina de Nord. S-a hotarat formarea Grupului de Armate General Antonescu in Moldova, format din Armatele 3 si 4 romane si 11 germana, ce urma sa se desfiinteze dupa atingerea Nistrului.

Decizia de invazie a Uniunii Sovietice a fost luata de generalul Ion Antonescu, fara a consulta pe cineva. Regele Mihai I, de exemplu, a aflat abia pe 22 iunie. A avut insa sprijinul intregii opinii publice si a majoritatii fostelor partide politice, cu exceptia evidenta a minusculului Partid Comunist Roman. Dupa reluarea Bucovinei si Basarabiei de Nord, pe 17 iulie 1941, Armatele 11 germana si 3 romana au fortat Nistrul si au iesit de sub comanda sa, Grupul de Armate desfiintandu-se. A ramas doar cu Armata 4 si Corpul 2, care pana pe 26 iulie 1941 au terminat de curatit si sudul Basarabiei.

Pentru recuperarea teritoriilor pierdute cu an in urma in favoarea URSS-ului a fost promovat la gradul de maresal, a primit Ordinul Mihai Viteazul clasele a II-a si I-a si Crucea de Cavaler a Crucii de Fier. Era in culmea gloriei. Insa continuarea razboiului dincolo de granitele din 1940, nu a fost primita prea bine de opinia publica si fostele partide politice. Justificatia sa era insa faptul ca razboiul se duce pana la infragerea adversarului. Acest lucru de fapt a fost realizat de armata romana si dupa 23 august 1944 contra Germaniei. Recuperarea teritoriilor pierdute cu un an inainte a fost insa umbrita de atrocitatile comise de unele elemente ale armatei contra populatiei evreiesti.

In continuare a avut in subordinea sa Armata 4 care era angajata la Odessa, implicandu-sedirect in conducerea operatiilor si inlocuind cativa comandanti pe care ii considera incapabili. A intrat impreuna cu generalul Ioanitiu, Seful Marelui Stat Major, in conflict cu generalul Nicolae Ciuperca, comandantul Armatei 4, privind strategia assaltului asupra orasului. In final l-a destituit pe acesta din urma si l-a trecut in rezerva. Era primul conflict cu unul din generalii importanti ai armatei. Dupa caderea Odessei, a adus majoritatea Armatei 4 inapoi in tara si, profitand de cresterea moralului populatiei cu aceasta ocazie, a organizat un referendum pe care l-a castigat.

A acceptat sa preia administratia teritoriului dintre Nistru si Bug, denumit generic Transnistria, mentionandu-i totusi lui Hitler ca refuza orice compensatie in est pentru Transilvania de Nord-Vest. De fapt, subiectul Transilvaniei era un lucru obisnuit in discutiile sale cu cancelarul german, Antonescu neascunzandu-si dorinta de a recupera si acest teritoriu. A si ordonat crearea unor planuri pentru o viitoare invazie, denumita Ipoteza U.

Din toamna 1941 a inceput deportarea populatiei evreiesti din Basarabia si Bucovina, care scapasera de masacrele trupelor germane si romane sau nu se refugiasera impreuna cu Armata Rosie. Peste 110.033 de oameni au fost trecuti peste Nistru si dusi in Transnistria. Datorita conditiilor precare in care au fost transportati si apoi cazati, a executiilor, 59.392 din ei au murit pana in 1943. Au fost de asemea evacuati si evreii din Odessa, iar in urma exploziei comandamentului romanesc din oras, Antonescu a ordonat represalii foarte dure, victimile fiind in marea lor majoritate tot evrei. In 1942 a deportat 24.617 de tigani in Transnistria, din care numai jumatate au supravietuit si au reusit sa se reintoarca in Romania in 1944.

Fata de evreii din Regat insa nu a luat masuri la fel de aspre. Nu a aprobat deportarea lor in lagarele de exterminare din Polonia. Decizia a fost luata in septembrie 1942, cu doua luni inaintea inceperii contraofensivei sovietice la Stalingrad si a dezastrului care a urmat. Se pare ca interventia Reginei Mama, a membrilor clerului si a unor lideri importanti ale fostelor partide politice, precum si avertismentul Statelor Unite cu privire la tratamentul asupra evreilor, l-au convins sa nu ia aceasta decizie regretabila.

In ianuarie 1942, insa, a avut loc un nou conflict cu un general important al armatei romane: generalul Iosif Iacobici, Seful Marelui Stat Major. Acesta se opunea intentiei maresalului de a trimite cat mai multe divizii pe front, dorind o limitare a numarului acestora in concordanta cu posibilitatile de echipare corespunzatoare a acestora. Si el a fost demis si apoi trecut in rezerva.

Dupa dezastrul de la Stalingrad, maresalul Antonescu a protestat energic fata de abuzurile comandamentului german din timpul bataliei, amenintand chiar cu retragerea trupelor romane de pe front. Ulterior Romania a inceput sa primeasca mult mai mult armament modern din Germania, care era necesar pentru echiparea diviziilor ramase in Kuban si Crimeea si pentru reorganizarea celor readuse in tara. Relatiile economice cu Reichul s-au caracterizat in general printr-o atitudine rigida din partea sa, urmarind pe cat posibil interesele tarii. Hitler i-a si reprosat de cateva ori "zgarcenia" si "targuielile" romanesti.

In 1943 a inceput sa se gandeasca la iesirea din razboi, permitandu-i Ministrului de Externe Mihai Antonescu sa stabileasca mai multe contacte cu reprezentanti ai Aliatilor la Berna, Istanbul, Madrid si, in final, la Stockholm. Tatonarile au vizat in principal reprezentantii Marii Britanii si ai SUA, dar care au dat de inteles ca trebuia neaparat ca Romania sa trateze in principal cu URSS. Discutiile au debutat in aprilie 1944 la Stockholm, dar nu au progresat prea mult, datorita refuzului maresalului de a ceda Basarabia si Bucovina de Nord.

Din primavara anului 1944, de cand frontul a atins si chiar a depasit granitele romanesti, a inceput de asemenea sa se implice activ in operatiunile militare. A esuat sa-l convinga pe Hitler sa retraga Armata 17 (in care se aflau si 7 divizii romanesti veterane) din Crimeea cat timp se putea executa operatia intr-un mod organizat si fara pierderi inutile. Dupa declansarea ofensivei sovietice pe 20 august 1944, realizand dezastrul miliatar ce se prefigura, s-a deplasat pe front, la comandamentul Armatei 4, unde, in urma unui conflict de pareri cu generalul Avramescu, l-a inlocuit pe acesta cu generalul Steflea, Seful Marelui Stat Major. S-a deplasat apoi la comandamentul Grupului de Armate Ucraina de Sud. Pe 21 august s-a deplasat din nou pe front la Armata 4. La fel pe 22 august, cand si-a asumat conducerea directa a trupelor romane, ordonand retragerea generala pe linia fortificata Adjud-Focsani-Namoloasa-Galati. Intors seara in Bucuresti, intentiona ca pe 24 august sa se deplaseze la Focsani, unde era in formare un nou cartier general, lasand guvernul in seama lui Mihai Antonescu.

Pe 23 august, dupa-amiaza, a fost convocat la Palatul Regal, unde Regele Mihai I i-a cerut sa incheie urgent armistitiul cu Aliatii. La refuzul maresalului Antonescu de a face acest lucru, Regele a ordonat arestarea sa si a lui Mihai Antonescu, iar apoi a altor colaboratori aropiati ai sai. Dupa o scurta detentie in safe-ul palatului, maresalul a fost predat de generalul Sanatescu, noul Prim Ministru, comunsitilor, care l-au inchis intr-o casa conspirativa din Vatra Luminoasa. El a fost ulterior predat sovieticilor pe 1 septembrie si transportat undeva in apropierea Moscovei, unde a fost tinut inchis intr-un fost castel si tratat foarte bine. Se pare ca a incercat sa se sinucida, dar a esuat.

In mai 1946 s-a intors in tara pentru a fi judecat de "Tribunalul Poporului". In urma unei mascarade de proces, pe 17 mai 1946, a fost condamnat de sase ori la pedeapsa cu moartea, de doua ori la inchisoare pe viata precum si la alti 80 de ani inchisoare si 140 de ani de degradare civica.

Executia a avut loc pe 1 iunie 1946 la ora 18:03, la penitenciarul Jilava. Maresalul Antonescu a cerut sa fie executat de armata, dar a fost refuzat, plutonul fiind alcatuit din 12 gardieni. In momentul salvei, el a salutat dupa care a cazut. S-a ridicat pe mana dreapta zicand ca nu este mort si sa se traga din nou. Seful gardienilor l-a impuscat in cap cu revolverul, dar doctorul nu a confirmat decesul, asa ca a mai fost nevoie de inca un foc in piept. Dar nici de aceasta data nu erau morti, nici el, nici generalul Vasiliu. Seful gardienilor a luat o pusca si a tras trei focuri in diverse parti ale corpurilor acestora. De abia atunci doctorul a constatat decesul. Pentru generalul Vasiliu au mai fost nevoie de inca trei gloante trase in cap.

Autor: Victor Nitu
Surse:

Dutu A., Dobre F., Loghin L. Armata Romana in al doilea razboi mondial (1941-1945) - Dictionar Enciclopedic, Editura Enciclopedica, 1999

Scafes C., Serbanescu H., Scafes I., Andonie C., Danila I., Avram R. Armata romana 1941-1945, Editura R.A.I., 1996

Dutu A., Retegan M. Razboi si societate vol. 1, RAO, 2000

Rotaru J., Burcin O., Zodian V., Moise L. Maresalul Antonescu la Odessa, Editura Paideia, 1999

Giurescu C. Romania in al doilea razboi mondial

, ALL Istoric, 1999

Valenas L. Memorialul Apocalipsei, Editura Saeculum, 2002

 Sus
Comentarii vizitatori Adauga comentariu
Dime Ion  (24 ianuarie 2010)
Articolul despre Maresal incepe negativ tendentios inca de la "Note" . Nota putea sa lipseasca cu totul, mai ales ptr ca istoria Romaniei nu si-a spus inca ultimul cuvant privind persoana sa. Si nici istoricii nu sunt unanimi in aprecieri si nici in lucrarile scrise. Oricum retinem ca a fost un mare Roman , un patriot adevarat , din pacate prins intr-o conjuctura istorica afectata de politicienii dinaintea lui.  A incercat sa reintregeasca tara , era singura solutie atunci.  Oricum va ramane in memoria poporului roman ca un martir si nu asa cum il prezentati  D-tra in Nota de la inceputul articolului.

Marius&Ludmila  (17 decembrie 2009)
Desi suntem o familie de tineri cunoastem putina istorie si daca nu ne am permis un tablou avem macar fotografia lui pe peretele camerei noastre 
Mare roman si patriot adevarat

Bucur Daniel  (9 decembrie 2009)
Intr-adevar, maresalul Ion Antonescu a fost si ramane un mare roman, care din pacate nu este pus la loc de cinste cu alti eroi ai neamului nostru.
Dupa parerea mea, acea condamnare de catre asa zisul "tribunalul poporului" dn anii de represiune comunista, a fost in mare parte subiectiva, directivele fiind date de Moscova.
Nu cred ca merita un asemnea tratament, dar dat fiind acele timpuri,las adevaratii istorici sa faca putina lumina asupra imprejurarilor in care maresalul a fost consamnat si executat.

DORUDSD  (26 noiembrie 2009)
ne am batut joc de cel mai mare Roman  pe care la avut Romania, nu merita asa ceva la cite a facut pentru tara noastra.   DUMNEZEU SA L ODIHNEASCA!

leo bordas  (7 noiembrie 2009)
pt cei care-l acuza de genocid le dau doar un singur amanunt la care pot cugeta adanc < oare ce s-ar fi intimplat daca MARESALUL nu ar fi desfintat legiunea in 1941>.    ESTE ULTIMUL MARE ROMAN, SA NU-L UITAM NICIODATA.

Mihai Mititelu  (18 iulie 2009)
Maresalul Ion Antonescu a fost ultimul mare condicator pe care l-a dat poporul roman. A sperat ca istoria il va judeca si iata ca dupa mai bine de 60 de ani de la moartea sa, inca este un personaj controversat, in ciuda calitatilor incontestabile si a patriotismului neconditionat de care a dat dovada.

Dan Antoniu  (2 martie 2008)
Se cauta permanent stergerea sa din istoria acestei tari pentru care si-a dat viata. Ca totdeauna intelectualitatea romana dovedeste ca nu are coloana vertebrala, datorita lor este posibil sa renuntam si la alte personalitati istorice: un Stefan cel Mare, Mihai Viteajul, Iamcu Jianu, etc., depinde de unde bate vantul intereselor politice pe care le servesc fara rezerve.
Fata de numele sau exista o interdictie totala in presa si televiziune, unde sunt acei oameni de presa incisivi fata de nedreptatile puterii, poate istoria este unsubiect greu de patruns pentru ei. Este istoria tarii in care s-au nascut. Cu rele si bune este vorba de trecutul nostru ca natiune.
Este nedrept si revoltator sa tratam istoria in functie cum dicteaza altii, sau nu inteleg eu, nu mai suntem o natiune libera?

M.P.C  (7 februarie 2008)
Indiferent daca in prezent este judecat ca fiind"un erou sau un criminal"noi trebuie sa-l pastram in memorie si in istorie ca un adevarat luptator care si-a iubit tara mai presus de orice si a condus-o asa cum a crezut mai bine.Daca si azi ar mai exista la conducere oameni ca el poate situatia ar fi alta nu,"poate"ci cu siguranta ar fi alta.Am citit un alt documentar despre marele Maresal Antonescu unde era precizat faptul ca si acum in secolul al XXI-lea ramasitele sale in urma executiei de la Jilava mai sunt inca intr-o celula.Terifiant daca asa este intradevar,faptul ca Maresalul Antonescu nu poate sau nu merita sa aiba un loc de veci demn de un Maresal care a iubit acest popor si pe care l-a condus asa cum a crezut de cuviinta si asa cum se prezentau circumstantele la acea vreme.

Tanea  (2 februarie 2008)
A eliberat Basarabia si Bucovina de Nord, dar tot a fost condamnat de cei care nici nu au incercat sa apere aceste teritorii

Antonescu Cezar Mihai  (24 ianuarie 2008)
Un om care a fost erou si martir al neamului nostru romanesc. A avut un curaj demn care trebuie sa-l manifestam toti.

petrescu-constantin nicoleta  (23 ianuarie 2008)
Si eu ma numar printre romanii care au un tablou cu Maresalul  atarnat pe peretele din sufragerie. Este o onoare pentru mine sa il am in casa mea pe cel mai drept, demn, cinstit, onorabil, iubitor de tara si de neam ROMAN - ION ANTONESCU, MARESALUL MAZILIT de puteri straine. Stima mea si tot respectul pentru ROMANUL ANTONESCU

Dan Antoniu  (17 ianuarie 2008)
ION ANTONESCU
Cine a rascolit prin arhive cunoaste adevarul, multe s-au pus in carca acestui om, dar au si aparut carti adevarate despre viata si activitatea sa, unele editate inainte de 1989, istorici adevarati au incercat reabilitarea sa, dar mici si servi cum suntem pentru toata lumea, primind ordin din afara, l-am acuzat din nou, chiar interzis la Tv sau publicatii. De ce?
Chiar si Voda Mihai in cartea, "Pajura contra secerii, intreviu cu ex regele Mihai I al Romaniei" acesta il acuza pe Ion Antonescu ca a cedat germanilor piloti aliati. Nu este adevarat!
Cercetati manualele scolare de istorie si va veti ingrozi.
Ce mai, istoria acestei tari nu intereseaza, cine vrea neaparat editeaza pe banii lui.

Baias Petru  (6 ianuarie 2008)
Un erou al neamului romanesc.O fotografie a Maresalului se afla in sufrageria mea tot timpul.

un jurist  (2 ianuarie 2008)
Ion Antonescu a administrat cum a putut o situatie catastrofala, acuzatiile de genocid, crime contra umanitatii sunt fabulatii comuniste.Curtea de Apel Bucuresti l-a reablitat partial.
Calitatea de jurist ma obliga sa va aduc la cunostinta un lucru: NU EXISTA NICI UN ORDIN SEMNAT DE ION ANTONESCU CARE SA CEARA EXECUTIA UNUI GRUP DE PERSOANE PE CRITERII ETNICE SAU RELIGIOASE.

George C.  (22 decembrie 2007)
Mare om , mare conducator si mare Roman !!!