Romanian Military History Forum - Part of Romanian Army in the Second World War Website



Pages: (4) « First ... 2 3 [4]   ( Go to first unread post ) Reply to this topicStart new topicStart Poll

> Russo-Turkish War
Petre
Posted: December 11, 2020 05:46 am
Quote Post


Maior
*

Group: Members
Posts: 772
Member No.: 2434
Joined: March 24, 2009



From the book of Col. I.A. Petrov - War of Russia with Turkey and Polish confedereates, 1769-1774.

Stories of Giurgiu / Jurja / Giourgi

Report of general-anshef Olits, febr. 26, 1771
Printre prizonierii luati la Giurgiu s-a aflat si confederatrul polonez Onufri Kotlubinski. Acesta a spus ca la Giurgiu au fost aproape 100 de confederati, trimisi de Potocki pentru a întari garnizoana de la Giurgiu, aflata sub comanda pashei Rumeli-Valasi. Kotlubinski a mai spus ca nu mult înainte de atacarea Giurgiului, garnizoana se rasculase si ceruse plecarea pe malul drept al Dunarii. Pasha a fugit din cetate, dar a fost ajuns si decapitat. Dupa aceea mare parte a garnizoanei a parasit cetatea, când din lipsa de nave suficiente pentru trecerea Dunarii, din cauza învalmaselii, multi au cazut în apa si au pierit. Dar dupa câteva zile, mare parte din cei fugiti au fost readusi la Giurgiu, unde au venit si trupele lui Arnaut-pasa.
Totodata, Kotlubinski confirma stirile avute ca în tot anul 1770, Potocki a stat la Varna, de unde nu i s-a permis sa plece. Din spusele lui Kotlubinski, pe lânga Vizie se afla un rezident al lui Potocki, Kalinski de la Kiev, care a fost si martor al luptei de la Cahul. În noiembrie anul trecut Potocki a fost adus la Cervena Voda, lânga Rusciuk, pentru o legatura mai buna cu confederatii, prin Ungaria. Numarul confederatilor lui Potocki nu este mai mare de 500, iar situatia lor este foarte modesta. ... Ei au cam înteles ca ajutorul Frantei si Angliei nu vine si au dorit mult sa plece din Turcia, dar n-au reusit; turcii n-au încredere în ei si îi supravegheaza îndeaproape ...


Relating of Mehmed-pasha of taking the fortress of Giurgiu
Din dispozitia Prealuminatului, maretului, conducatorului, a toate stapânitorului Împarat (care este protectorul credinciosilor) augustul meu Suveran, am fost numit Serasker, cu ordin sa supun toate cetatile de la Dunare, aflate în Moldova si în alte provincii, cedate întâmplator Împaratesei de la Moscova. Cu ajutorul Celui-de-sus, am ajuns la Rusciuk, aflat la Dunare, în dreptul cetatii Giurgiului, în luna aceasta în dimineata de 21 sefer (25 mai).
Comandantul rus al cetatii Giurgiu, Iakov Ghenzel, ocupa aceasta cetate cu o garnizoana ruseasca. Când eu, trecându-mi oamenii pe ostrovul aflat în fata Giurgiului, ne pregateam pentru lupta, atunci rusii au deschis foc cu tunurilesi cu armele usoare, dar nefiind în stare sa se împotriveasca, au fugit în cetate. Dupa aceea noi am trecut în sloboda (sat liber, vecinatate) numita Isla-Bozî (Slobozia); atunci de la ei spre aceasta sloboda au venit trupe si aici a avut loc o lupta în câmp, joi. Dar rusii iar n-au putut rezista si s-au retras în cetate. Ocupând santurile si livezile, au continuat sa traga trei-patru ore, dar în cele din urma au fost nevoiti sa plec, noi atunci le-am ocupat santurile. Vazând asta, rusii au iesit din cetate si s-au pregatit sa ne atace, dar înfrânti si dispersati, au fugit în cetate. Toata aceasta zi si noapte, la fel vineri si sâmbata, n-au încetat salvele de tun asupra cetatii, executate zi si noapte, pâna duminica dimineata. Atunci noi, vazând slabirea lor si lantul de la pod rupt, am ajuns la concluzia ca nu mai pot rezista în niciun fel în cetate, am hotarât sa trecem la asalt, pentru a nu-i lasa sa-si revina si pentru a-i feri sa nu fie distrusi pâna la urma. De aceea, pe 26 sefer (30 mai), în seara de luni, le-am acceptat capitularea pentru iesirea din cetate, prin care trupele rusesti au iesit din cetate si conform vechii rânduieli a maretului Imperiu Otoman, au fost lasati sa plece la ei, fara ofense si jefuieli. Dar, pentru ca au acceptat sa capituleze, pentru a ajunge cu bine acasa, comandantului Ghenzel si celor aflati cu el li s-au dat scris ca trebuie sa fie lasati sa plece.


Note : Giurgiu a fost preluat de Serdengecti Agasi Ceadîrci-oglu, vestit si viteaz, fost voievod al (raialei) Giurgiului. Un sat de lâga Giurgiu a purtat apoi acest nume - Ceadîrci-oglu / Ceadîrjoglu / Ceatîrjoglu.

From the book of col. I.A. Petrov :
În seara de 7 iunie (1772), materialele ambasadorului au început sa traverseze de la Rusciuk la Giurgiu, unde au fost construite pentru aceasta doua debarcadere, la o bataie de tun de cetate. Aproape de aceste debarcadere au fost construite corturile pentru suita lui Osman-efendi si pentru el însusi.
La ora 10 dimineata, 8(19) iunie, împuternicitii turci si ambasadorii straini au plecat de la Rusciuk cu 11 galere.
În fata venea o galera cu oameni înarmati, dupa ea urma alta, împodobita cu steaguri multicolore. Pe ea se aflau împuternicitii Portii si ambasadorii Austriei si Prusiei. Muzica Seraskerului Rusciucului, care a cântat tot timpul drumului, se afla tot pe aceasta galera. Pe celelalte nave se afla suita.
Când flotila a plecat de la Rusciuk, din toate tunurile acestei cetati s-a executat o salva care s-a unit cu strigatele populatiei adunate pe mal.
Trecând pe lânga redutele rusilor si apropiindu-se de Giurgiu, flotila turceasca a salutat cu tunurile; la aceasta tunurile noastre au raspuns deasemenea cu un salut.
Osman-efendi cu suita, însotiti de ambasadorii straini, au coborât pe debarcaderul acoperit cu pânza verde si a fost întâmpinat de Comandantul de la Giurgiu, gen.maior Igelstrom, care, prin maiorul Hrapovitski, l-a salutat pe trimisul turc la venirea pe malul nostru.
Osman-efendi a raspuns cu multumiri pentru salut, a urcat pe calul frumos pregatit pentru el si a plecat spre cortul sau, asezat la 20 de pasi de debarcader.
Primind vizita gen.maior Igelstrom si a col. Peterson (rus), caruia i s-a încredintat însotirea trimisului pâna la Focsani, Osman-efendi a cerut sa-i fie luata garda de onoare de lânga cort, ceea ce s-a îndeplinit imediat.
Gen.maior Igelstrom a mers deasemenea în vizita si la ambasadorii straini, iar a doua zi a fost vizitat atât de ei, cât si de Osman-efendi.
Pe 10(21) iulie, toate persoanele aflate cu trimisul turc au plecat spre Focsani, unde au ajuns în data de 15(26). Aici a fost deasemenea o întâmpinare si ridicata o tabara pentru cazarea ambasadorului. Osman-efendi a cerut din nou sa-i fie luata garda de onoare.


This post has been edited by Petre on December 11, 2020 06:02 am
PMEmail Poster
Top
Petre
Posted: December 17, 2020 05:56 am
Quote Post


Maior
*

Group: Members
Posts: 772
Member No.: 2434
Joined: March 24, 2009



Source - http://www.vostlit.info/ ( The Eastern Literature )

Memories of a French diplomat at St. Petersburg Court, 1828-1831.
Voennîi Sbornik, Nr. 3, 1866
Am petrecut cinci ani pe lânga Împaratul Nikolai, din care sase luni în corturile militare, în Campania turceasca, anul 1828. Împreuna cu mine au participat la campanie ducele de-Mortemart - ambasadorul regelui Charles X, opt ofiteri francezi si multi alti reprezentanti militari ai aproape tuturor armatelor europene.
... Am ajuns la Izmail, punct de adunare pentru toti cei stabiliti sa urmeze Cartierul general al Împaratului. Aici l-am gasit pe ducele de-Mortemart, ambasadorul francez, venit direct de la Paris. Cumparând cai de calarie si de tractiune, am plecat spre tabara de la Hagi-kapitan, ocupata de trupele ruse.
La 40 verste de aici, la Satunovo (Satu nou), fusesera facute pregatirile pentru traversarea Dunarii; pentru trecerea peste mlastinile care umpleau malul fluviului, a fost construit un dig pe distanta de sase verste. Înaintea tuturor a traversat cu bine o brigada de vânatori pe lotcile zaporojenilor, care cu aceasta ocazie au furnizat un serviciu esential. Trecerea fluviului, lat de 300 stânjeni, sub ochii inamicului, era o treaba riscanta si dificila; zaporojenii, din agricultori si barcagii, s-au trensformat în pontonieri iscusiti; lotcile lor au transportat treptat, sub tirurile inamicului, cca. cinci mii de oameni; totodata au ajutat mult la instalarea podului plutitor, care a permis armatei ruse sa treaca pe malul inamicului; în sfârsit, cu lotcile lor, s-au alaturat flotilei ruse de canoniere.
Imediat ce a trecut Dunarea, Împaratul Nikolai a plecat mai departe, 80 verste, la locul stabilit pentru o stationare mai lunga.
Acea prima jumatate a campaniei, desi destul de monotona, ne-a lasat amintiri frumoase. În ambasada noastra de campanie domnea o cordialitate deplina. În fiecare seara ne asezam în apropiere de cortul Împaratului, si cel mai mult eram preocupati cum sa instalam rapid corturile noastre. Asta din ordinul ambasadorului nostru, care considera o chestiune de onoare sa fim printre primii gata sa venim lânga cortul Împaratului. ... Nikolai l-a îndragit repede pe ducele de Mortemart, care servise cândva pe lânga Napoleon, iar experienta lui si pregatirea militara faceau foarte interesante discutiile lui cu monarhul, si acesta cunoscator al treburilor razboiului.
La Rochejaquelein, la Ferrone si Fitz-James au fost trimisi la detasamentele de cavalerie care formau avangarda Armatei.
Dupa sase zile de mars, Armata rusa s-a oprit sa astepte venirea Cartierului general si a vestilor de la Braila ...
Tabara imperiala a fost instalata pe panta unui deal, care se întindea în linie dreapta de la nord la sud, la sud de Valul lui Traian, amintire seculara a prezentei romanilor în aceste locuri. Acest val de pamânt are aproape 60 verste lungime si este orientat de la est la vest ... Fortificatia de pamânt, desi deformate de trecerea veacurilor, este înca vizibila pe toata lungimea ei; se poate distinge linia verde a culmilor ei, care se pierde în zare, urmarind dealurile serpuitoare care întrerup câmpiile umede ale Dobrogei. În câteva locuri ale fortificatiilor ridicate de învingatorul lui Decebal în fata invaziilor dacilor si altor barbari, se pot observa deschideri pentru trecerea legiunilor romane. Înspre sud, în interiorul Valului, se mai pastreaza redutele patrate destinate pazei acestor porti.
Cortul imperial nu se deosebea la aspect de corturile generalilor. În apropierea lui se ridica un umbrar, care domina asupra acestui oras de pânza : aici era asezata zilnic masa la care erau invitati toti ofiterii straini si oamenii de la Statul Major al Împaratului. Sub aceste umbrare ne-am bucurat de o ospitalitate de înalta clasa.
Efectivul Cartierului general a luat repede dimensiuni excesive si jenante. Acceptând ambasadori straini si pe membrii corpului diplomatic aproape în totalitate, Împaratul a regretat probabil ca numarul invitatilor era prea mare. Nu era greu de prevazut ca dintre voluntari doar francezii si prusacii vor ramâne aliati sinceri ai monarhului, care îi primise asa de bine, iar printre ceilalti nu se vor gasi decât spectatori nebinevoitori si corespondenti de la gazete ostile politicii rusesti. Aceasta convingere l-a facut pe Împaratul Nikolai sa le declare reprezentantilor ambasadelor straine ca, deoarece multi dintre ofiterii care l-au rugat sa le permita sa-l însoteasca, doresc poate sa ia cu adevarat parte la actiuni de lupta, atunci le ofera locuri în cavaleria sau infanteria armatei sale. În acest sens Suveranul vorbise si cu ducele de-Mortemart, care ne-a transmis si noua aceste propuneri. Eu am gasit de cuvinta sa acceptam si i-am cerut ambasadorului sa-i raporteze Împaratului ca doresc sa merg cu Detasamentul independent.
( ... )
Condus de cazacii mei pe câmpiile triste ale acestei peninsule, renumita pentru climatul ei nesanatos, am ajuns la Dunare, la cetatea turceasca Hârsova, cucerita de doua saptamâni de trupele rusesti. Gen. Roth a ramas aici sase zile. Eu m-am folosit pentru a ridica planul acestui oras, ale carui împrejmuiri corecte au fost construite în sec. XVI, la fel ca mare parte din cetatile de aici, de inginerii genovezi. Am desenat doua exemplare pentru Comandantul Corpului 6 si am atasat o descriere destul de amanuntita a bombardamentului si cuceririi cetatii de catre gen. Cneaz Madatov, bazata pe relatarile temeinice ale martorilor la evenimente. Lucrarile mele au fost prezentate Împaratului, care a ordonat sa mi se aduca multumiri.
( ... )
Între timp a venit la Silistra unul dintre acei emigranti francezi, care, dupa ducele de-Richelieu, a ajuns în Armata rusa la cel mai înalt grad. Graf Langeron conducea atunci Valahia, si pentru ca Bucuresti se afla la doar 60 verste de Silistra, atunci ca un bun vecin, a venit pentru a-si coordona activitatile cu gen. Roth. Originar din Nivernais, fusese un vechi prieten al casei noastre, iar noi ne-am apropiat chiar dupa venirea mea în Rusia.
Graf Langeron avea o minte luminata si l-am revazut cu placere dupa întâlnirile noastre private de la Petreburg ... De pe înaltimea bateriei unde ne gaseam, a privit peisajul Silistrei ca pe o veche cunostinta : luptase aici în campania din 1810 ... I-am spus în gluma :
— N-ar trebui oare sa dau ordin sa tragem câteva salve de tun în cinstea Dvs. asupra turcilor ... dar cred ca ma scutiti de asta.
— Adevarat, — a raspuns generalul pe acelas ton, — nu doresc de loc sa omor oameni de bucuria vizitei mele, si n-am nicio nevoie sa pornesc o noua actiune. Apropo, sa va spun o întamplare, petrecuta pe locurile pe care le stapânim aici. Acum 18 ani, la fel ca acum, ma aflam la Silistra. Eram înca destul de tânar, nu puteam sa nu ma îndragostesc. În tabara mea a venit de la Bucuresti o femeie frumoasa, cu prietena ei. Celei care venise de fapt la mine, i-am oferit bratul pentru o plimbare, cam pe aici pe unde suntem acum. La vederea orasului turcesc si a calaretilor risipiti pe câmp, una dintre frumoase a strigat : «Ah, ce-as vrea sa vad o batalie, bunule general». Am început sa-i spun ca nu puteam sacrifica soldatii pentru ochii ei frumosi, dar ea a insistat macar pentru o mica lupta, o mica încaierare. Pâna la urma i-am spus : «Nu va pot îndeplini dorinta, dar daca doriti neaparat, atunci sa mergem spre liziera aceea; turcii probabil vor începe sa traga în noi, soldatii nostri vor replica, si veti vedea ceea ce doriti».
Am crezut ca tânara neascultatoare renunta, dar ea a profitat de oferta si a trebuit sa merg mai departe cu doamnele mele valahe si cu aghiotantul meu, care se pare era interesat de una din ele. S-a întâmplat ce prevazusem : turcii din liziera ne-au salutat cu focuri de arma si cu fraze turcesti, politicoase sau urâte, nu stiu. Tovarasei mele i s-au muiat picioarele. «Draga conte, ajunge ! Ajunge ! Sa ne întoarcem, sa ne întoarcem !» — a strigat speriata. Desigur ca ne-am întors, dar pe drum, într-un loc greu de trecut, aghiotantul meu, oferindu-i mâna prietenei sale care se împiedicase, s-a oprit o clipa si a fost ranit de un glonte la picior. Poti judeca ce suparat am fost pentru ca cedasem si pentru urmari, - a încheiat Langeron.
Stând cu noi câteva zile, graf Langeron a plecat apoi la Bucuresti. ...
baron Paul de-Bourgoing

I.I. Venelin. Note de calatorie
... Maretul Valul lui Train : lucrare care prin imensitatea ei, pare a nu fi a legiunilor romane, ci chiar a zeilor.
— De ce îl numesti Zmeevina (? – Serpeasca), - l-am întrebat pe surugiu, când am trecut peste Valul lui Traian, si când mi-a aratat : « Iata Zmeevina ! »
— Pai se numeste asa pe ruseste, iar asta pentru ca asupra lui a lucrat Satana, iar Satana se arata omului în chip de sarpe.
— Eu am retinut ca era Împaratul Romei.
— Sigur nu era pravoslavic, vedeti deci ca e acelas lucru.

This post has been edited by Petre on December 17, 2020 05:59 am
PMEmail Poster
Top
Petre
Posted: December 25, 2020 06:08 am
Quote Post


Maior
*

Group: Members
Posts: 772
Member No.: 2434
Joined: March 24, 2009



Source - http://www.vostlit.info/ ( The Eastern Literature )

From the former Russian Consulate in Iasi.
(Materials on the history of relations with Turkey).
A.A. Ghirs. Russkaia starina, Nr.2, 1897

Dupa rezolvarea problemelor cu Crimeea, Ekaterina II a considerat ca poate fi trimis un consul în Principatele Dunarene si l-a desemnat pentru aceasta functie pe Serghei Lashkarev, care servise la Misiunea rusa de la Constantinopol.
Poarta a reactionat cu suspiciune de înteles ... Aceste tinuturi, locuite de o populatie de aceeasi credinta cu rusii, se învecinau cu teritoriile rusesti si beneficiau de câteva privilegii în problemele de conducere interna, asa ca un consul putea ocupa aici o pozitie exclusiva, mai ales ca alti consuli nu existau înca.
În ian. 1782 Lashkarev a ajuns la Bucuresti si pâna în 1787 (ruperea relatiilor), Consulul rus a locuit alternativ la Bucuresti si la Iasi. Doar dupa reluarea relatiilor în 1792, resedinta Consulatului rus a devenit Iasi.
* * *
Discutiile înca nu se încheiasera si deja Ekaterina II a semnat un ucaz prin care i se încredinta Consulului rezolvarea unei probleme foarte delicate, total în afara domeniului comercial, prezentat de diplomatii rusi în discutiile oficiale cu Poarta drept motiv de îngrijorare pentru reprezentantii puterii ruse în provinciile turcilor.

Ucaz pentru Consulul General din Valahia, Moldova si Basarabia, asesorul Colegiului de externe Lashkarev.
Se ataseaza acestui exemplar o petitie din partea Arhimandritului Damaschin, fost la manastirea Arges, pentru a se depune eforturi în favoarea lui, a tatalui si fratilor sai retinuti la Bucuresti, pentru eliberarea lor si pentru redobândirea averilor lor, confiscate si în diferite feluri pradate. Din respect pentru zelul lui deosebit în serviciul nostru, aratat pe timpul ultimului razboi, Noi, dorind sa-i acordam orice ajutor decent, va poruncim sa folositi toata stradania încât amintitii tata si frati ai sai sa fie eliberati si lasati liberi, cu înapoierea averilor ... ; dar nu va opriti în a le da ajutor, pentru a putea la dorinta lor sa se si mute în Rusia sau sa plece din Valahia în siguranta cel putin în posesiunile Maj. Sale (Sfântul) Împarat Roman (Iosif II), de unde sa poata trece în Rusia.
Îi puteti face unele sugestii Domnitorului Valahiei, prin vorbele Dvs sau printr-un om de încredere, ca aceste lucruri vor fi primite cu satisfactie la Curtea noastra, cu încântare si deosebita placere, ca si pâna acum, cu îngaduinta pentru lucrurile facute de el. Asemenea sugestii le puteti face si altora, care au putere în administratia locala, dar trebuie sa aveti toata prudenta, în primul rând pentru a ne respecta demnitatea si maretia Curtii noastre. În al doilea rând - pentru a face aceste lucruri fara sa va aduca necazuri, nici mult rau persoanelor pentru care trebuie sa interveniti, iar în al treilea rând - pentru a nu atrage asupra domnitorului sau altor coreligionari de-ai nostri binevoitori suspiciuni si lucruri rele din partea turcilor. Oricum, amintitul arhimandrit nu va rata sa va expuna în detaliu despre nevoile sale.
Ekaterina, 19 mai 1781.

Prea-Augusta Monarhina, Preamilostiva Împarateasa !
Având eu dintotdeauna dragoste fata de Rusia si fata de cei de aceeasi credinta, nu am avut un prilej mai favorabil sa i le exprim pe cât as fi dorit, pâna când nu a venit în Valahia în anul 1768 trimis de acolo maior-secund Nazarie Karazin, despre care Domnitorul de atunci Alexandru Ghica avea stire din Moldova ca amintitul Karazin este spion fara îndoiala si a întrebat motivul calatoriei sale, dar pentru ca a spus acelas lucru ca si mie la Iasi, ca el, suferind de o boala grea, a avut un vis în care a fost sfatuit sa mearga în Valahia la Manastirea Argesului, unde eu eram atunci arhimandrit, si sa se roage acolo la chipul fermecat al Maicii Domnului, pentru a primi vindecare de la necazul lui, Domnitorul, auzind toate astea, m-a chemat, eu fiind întâmplator atunci la Bucuresti, mi-a ordonat sa caut cât se poate sa aflu despre motivele calatoriei amintitului Karazin, care desi i-am spus asta, el mi-a spus aceleasi lucruri ca si domnitorului. Domnitorul însa n-a crezut, mi-a ordonat sa-l iau cu mine la manastire, dându-mi dinainte stirea ce fusese informat de la Iasi, pentru care mi-a ordonat sa fiu foarte prudent cu el si sa urmaresc treptat toate faptele lui si toate intentiile, sub amenintarea ca îmi pierd viata daca voi face vre-o omisiune fata de ce mi s-a poruncit. Eu, luându-l, l-am dus cu mine la manastire, iar el, dupa câtva timp de la sosire, a venit la mine în chilie si vazând la mine chipul Maicii Domnului, mi-a facut un juramânt ca îmi va destainui un secret, dar nu înainte sa ma oblig din partea mea sa-l pastrez, si când noi de ambele parti ne-am obligat prin juramânt, el mi-a destainuit ca Maj. Voastra Imperiala doreste sa declare razboi turcilor pentru eliberarea patriei mele, si odata cu aceasta declaratie a întrebat daca nu cunosc pe cineva dintre nobili, devotati Rusiei. I-am spus fara suparare ca toata Valahia are dorinta de a scapa de autoritatea musulmana si e gata sa slujeasca pe Maj. Voastra Imperiala si cu prima ocazie as putea sa-i destainui acest secret lui Pârvul Cantacuzino, pentru ca deja vorbisem cu el despre asta; însa, pentru ca nu avea nimic scris pentru a fi vazut, atunci m-am îndoit ca vre-un cuvânt al lui poate fi crezut si de aceea i-am dat sfatul meu ca pâna când i se da permisiunea sa se întoarca liber, sa fie pregatit sa fie retinut patru luni si cincisprezece zile. Dupa aceasta i-am raportat domnitorului ca eu pentru Karazin n-am folosit decât posturi si rugaciuni, la care mi s-a transmis instructiune sa îl las sa plece pe drum de întoarcere. Folosind aceasta ocazie, i-am dat instructiune ca trebuie sa aiba ceva de vazut, cu care a si revenit la mine în anul 1769, direct la manastire, în rasa monahala, si a adus cu el scrisoarea semnata de Maj. Voastra Imperiala, precum si un portret din partea Comandantului Sef de atunci al Armatei 1, Cneazul Golitzîn, pentru Pârvul Cantacuzino, iar pentru mine, din bunatatea Maj. Voastre o cruce drept rasplata, precum si un manifest în limba greaca, valaha si sârba, pe care l-am împrastiat în diferite locuri ale tinutului turcesc. Acelas amintit Karazin a vorbit despre toate rasplatele încurajatoare, despre rangul arhieresc acordat mie odata cu eliberarea patriei mele iubite de sub musulmani, bazându-se pe fapte neîndoielnice, necrutându-se pe sine, de la începutul pâna la sfârsitul razboiului. Drept marturie al acestui adevar, îndraznesc sa trimit Maj. Voastre Imperiale ce mi s-a dat din partea Comandantului Sef al Armatei Împeriale graf Piotr Aleksandrovici Rumiantzev si a gen.porucik von-Essen, precum si de la Grigorie, Mitropolitul Bucurestiului, dar si a luminatului Cneaz Grigori Aleksandrovici Potemkin, care cunosteau destule despre serviciile mele pentru Maj. Voastra Imperiala, deasemenea a Cneazului Nikolai Vasilievici Repnin si grafului Ivan Petrovici Saltîkov, dar si a tuturor celor care s-au aflat în Armata 1. La sfârsit, când s-a facut Pacea, si eu stiam precis ca turcii cunosc zelul meu în favoarea Rusiei, atunci nu puteam sa ma astept la altceva decât la insuportabile cazne si chiar moartea. De aceea m-am si prezentat la graful P.A. Rumiantev, aflat atunci la Guri-Bale si l-am rugat sa-mi dea un pasaport pentru libera trecere în teritoriul Maj. Voaste Imperiale, dar la rugamintea mea el a declarat ca prin puterea Tratatului de Pace încheiat, toti care vor sa treaca sunt liberi, si de aceea ma sfatuieste sa adun cât mai multi din cei aflati în pericol si sa plecam împreuna. Eu având mare nadejdie si mai ales în cei care au slujit cu credinta pe Maj. Voastra Împeriala, am invitat sa mearga cu mine aproape sapte mii, între care toate rudele mele, ceilalti mare parte erau straini; dar din pacate, era deja prea târziu si a venit iarna, iar mie mi-a fost imposibil sa plec la drum cu atâtia oameni, de aceea, sperând eu în pastrarea Tratatului de Pace, m-am oprit pentru a astepta primavara. Dar imediat ce Domnitorul (Al. Ipsilanti) a ajuns la Bucuresti, fara sa tina seama de puterea Tratatului, i-a luat de la mine pe acei oameni în luna ianuarie, iar pe 5 aprilie am fost si eu chemat la Bucuresti, pus sub stricta supraveghere, cum m-am aflat pâna la 15 iulie 1779, si precis n-as fi scapat niciodata de aceste chinuri daca, având mila de mine, câtiva boieri nu mi-ar fi dat niste bani ca sa pot fugi, dându-mi de stire atunci ca viata mea este în pericol, din dispozitiile precise ale Domnitorului, ca sa se razbune pe mine pentru ca am slujit cu credinta pe Maj. Voastra Imperiala si ca n-am fost de acord cu sfaturile lor rele. Eu îndata ce am fost pus sub paza, am fost nevoit sa platesc daunele pricinuite prin luarea Bucurestiului, iar cât si cui anume am platit, îndraznesc sa prezint Maj. Voastre Imperiale un înscris.
În trecerea Cneazului Nikolai Vasilievici Repnin prin Bucuresti, ca ambasador împuternicit la Tarigrad, l-am rugat sa raporteze pentru a fi eliberat de sub paza, pentru a mi se da un pasaport pentru Rusia, însa el mi-a raspuns ca nu poate aranja asta, dar m-a încurajat ca îl va ruga pentru mine pe Domnitor iar apoi, prin cneazul Mihail Kantacuzin, mi-a transmis sa fug în Rusia, lasând toata averea mea. Eu desigur n-as fi facut asta, ca sa fug din patria mea si deranjez pe Maj. Voastra Imperiala, daca cumva prin puterea Tratatului de Pace eram si noi liberi; dar vazându-ma fara nicio nadejdie de la asta si cu viata în pericol, am fost nevoit sa plec si sa fug în tinuturile Maj. Voastre Imperiale. Prin plecarea mea de la Bucuresti mi-au luat în locul meu sub paza parintele si trei frati cu averile lor, iar toate bunurile mele mobile si imobile le-au pradat, au recuperat banii de la datornicii mei de la care aveam facturi, la venirea mea în tinutul Cezarului, la linguseala dusmanului meu, am fost retinut sase luni la posturile de garda, pentru ca el a cautat sa-l determine pe gen. Preis de acolo sa ma predea ca sa fiu distrus, dar milostiva Providenta, prin rezidentul aflat la Viena, Cneaz Golitzîn, caruia i-am scris, m-a aparat. Prin venirea mea aici, la Peterburg, dupa cinci luni am ramas fara hrana zilnica, si în acelas timp ma tem ca dusmanii mei, vazându-ma fara nicio protectie, sa nu-i lase fara viata pe parintii si fratii mei, fara nicio vina, doar de dragul meu.
În aceasta situatie amarnica a mea, ma arunc la picioarele Maj. Voastre Imperiale, cu toata plecaciunea rog sa fie eliberati parintele meu, ieromonahul Mihail si fratii ieromonahi Arsenie si Vasile si monahul Grigorie, care sufera fara vina, cu averile lor si a mea, ca sa treca supusi ai Maj. Voastre Imperiale si sa fiti marinimoasa sa nu ma lasati fara o rasplata prin Înalt ordin.
Robul preaplecat al Maj. Voastre Imperiale si credinciosul fervent, arhimandrit Damaschin. 13 nov. 1780.

This post has been edited by Petre on December 25, 2020 06:15 am
PMEmail Poster
Top
Petre
Posted: January 01, 2021 06:32 pm
Quote Post


Maior
*

Group: Members
Posts: 772
Member No.: 2434
Joined: March 24, 2009



Source - http://www.vostlit.info/ ( The Eastern Literature )

From the former Russian Consulate in Jassy.
(Materials on the history of relations with Turkey).
- Part two -

https://drive.google.com/file/d/14t3USOAozu...iew?usp=sharing
PMEmail Poster
Top
Petre
Posted: January 15, 2021 03:53 pm
Quote Post


Maior
*

Group: Members
Posts: 772
Member No.: 2434
Joined: March 24, 2009



Source - http://www.vostlit.info/ ( The Eastern Literature )

Notes of general A.A. Prozorovski, 1769-1776 (fragments)

https://drive.google.com/file/d/1HPHfg67kh0...iew?usp=sharing
PMEmail Poster
Top
Petre
Posted: January 21, 2021 08:09 am
Quote Post


Maior
*

Group: Members
Posts: 772
Member No.: 2434
Joined: March 24, 2009



Source : Internet

Nicolae Iorga - Despre Cantacuzini, 1902

https://drive.google.com/file/d/1PyOJa6YrcQ...iew?usp=sharing
PMEmail Poster
Top
1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:

Topic Options Pages: (4) « First ... 2 3 [4]  Reply to this topicStart new topicStart Poll

 






[ Script Execution time: 0.0254 ]   [ 14 queries used ]   [ GZIP Enabled ]