WorldWar2.ro
Armata romana in
al Doilea Razboi Mondial
Home + Organizare + Divizii + Aeronautica + Arme + Decoratii + Operatii militare
Generali + Memorii, jurnale + Media + Primul razboi mondial + Forum
Romana English
Blindate
FT
R-1
R-2
R-35
T-38
Vanatorul de care R-35
T-3
T-4
TACAM T-60
TACAM R-2
TAs
Maresal
AB
Malaxa tip UE
Ford rusesc de captura
Famo
Ford rusesc de captura
Tractor de artilerie sovietic Komsomolet capturat de trupele romane in Crimeea, 1942.
Senilete 'Ford rusesc de captura' la parada, Bucuresti, 10 mai 1943.
Tractorul de artilerie “Komsomolet” a fost proiectat in 1936 pe baza sasiului tancului amfibiu T-38, si a fost fabricat pana in 1941 intr-un numar de 7.780 bucati. Existau doua variante ale tractorului “Komsomolet”, una destinata tractarii pieselor de artilerie si una destinata transportului de materiale si muntii. Cabina echipajului, aflata in partea din fata, adapostea soferul si asistentul, acesta din urma deservind o mitraliera DT calibrul 7,62 mm. Motorul se afla in spatele cabinei iar deasupra acestuia, in functie de destinatia tractorului, spatiul pentru transportul servantilor sau munitiei. Deasupra, un schelet metalic permitea montarea unei prelate. Grosimea blindajului varia intre 7 si 10 mm. Folosit in campania din Finlanda (decembrie 1939 – martie 1940), s-a constatat ca blindajul tractorului de artilerie “Komsomolet” nu rezista armamentului de infanterie, dupa sfarsitul campaniei efectuandu-se o consolidare a acestuia. Dupa declansarea operatiei “Barbarossa” la 22 iunie 1941, “Komsomolet” a fost folosit atat la tractarea pieselor de artilerie, cat si ca tanc usor, sprijinind local actiunile infanteriei.

Armara romana a capturat in campaniile din anii 1941-1942 cateva zeci de tractoare “Komsomolet”. La fel ca majoritatea materialului capturat, inainte de a fi abandonate, acestea au suferit descompletari ale motoarelor. Tractoarele capturate au fost transportate in Romania, unde s-au cautat solutii pentru repunerea lor in functiune. Pentru motoarele de tip Ford ale seniletei s-au putut furniza piese de schimb de catre Fabrica de autocamioane Ford-Romana din Bucuresti, astfel incat din primavara si pana in toamna anului 1943 s-au repus in functiune 34 de tractoare de artilerie “Komsomolet”. Reparatiile s-au efectuat la uzinele Rogifer din Bucuresti, dupa care in primele luni ale anului 1944, la Atelierele Parvan Marian, seniletelor le-au fost montate carlige pentru tractarea pieselor de artilerie antitanc germane PaK 38, md. 1938, calibrul 50 mm. In dotarea armatei romane tractorul de artilerie “Komsomolet” a primit denumirea “Ford rusesc de captura”.

Prin decizia Comandamentului Trupelor Motomecanizate, in vara anului 1944, fiecare din urmatoarele unitati au primit cate 6 senilete: regimentele 7, 24, 28 si 29 artilerie si Regimentul 2 care de lupta. 4 bucati au fost pastrate pentru inzestrarea Diviziei 5 cavalerie moto, in curs de reorganizare. Toate seniletele au fost pierdute pe frontul din Moldova din perioada 19-23 august 1944 si dupa, cand sovieticii au recuperat de la armata romana materialele capturate in anii 1941-1944.

Specificatii tehnice
Echipaj2 (+6)
Greutate3,46 t
Lungime3,4 m
Latime1,84 m
Inaltime1,58 m
MotorGAZ-AA 6002-Z
Putere50 CP/2800 rpm
Carburantbenzina
Viteza maxima pe sosea47,5 km/h
Obstacole verticale0,36 m
Santuri1,4 m
Panta maxima30°
Autonomie150 km
Armament1 mitraliera DT calibru 7,62 mm
Blindaj frontal16 mm
Blindaj lateral7 mm
Sarcina utila2 t

 Sus
Comentarii vizitatori Adauga comentariu
Nu sunt comentarii pentru acest articol