Romanian Military History Forum - Part of Romanian Army in the Second World War Website



Pages: (5) « First ... 3 4 [5]   ( Go to first unread post ) Reply to this topicStart new topicStart Poll

> Romanian army and Wehrmacht, 1-st elements of Wehrmacht in Ro.
contras
Posted: November 23, 2011 11:13 pm
Quote Post


Maior
*

Group: Members
Posts: 732
Member No.: 2693
Joined: December 28, 2009



It is not about only ww2, but it is interesting

http://cristiannegrea.blogspot.com/2011/10...tei-romane.html
PMEmail Poster
Top
Petre
Posted: March 21, 2012 01:49 pm
Quote Post


Locotenent colonel
*

Group: Members
Posts: 894
Member No.: 2434
Joined: March 24, 2009



PMEmail Poster
Top
Taz1
Posted: October 09, 2014 03:01 pm
Quote Post


Caporal
*

Group: Members
Posts: 107
Member No.: 2414
Joined: March 05, 2009



On mars 1941 the german regiment Leibstandarte was stationed in Campulung Arges. Another regiment was stationed there all so. Can somebody knows what regiment, divizion was ?
Only I now that it was regular army HEER formation, motorized.
Some picture with Leibstandarte in Campulung :

http://5sswiking.tumblr.com/post/147016493...rred-to-rumania

http://www.schifferbooks.com/the-leibstand...hives-5208.html

PMEmail Poster
Top
Petre
Posted: December 29, 2014 09:49 am
Quote Post


Locotenent colonel
*

Group: Members
Posts: 894
Member No.: 2434
Joined: March 24, 2009



Pages from a russian book "Wehrmacht Generals and officiers tell ... 1944-1951".
http://www.xliby.ru/istorija/generaly_i_of...zyvayut/p68.php

Written explanation from General of cavalry E. Hansen :
"The activity of the German Military Mission in Romania»
Sept. 8, 1944, in România.
NOTE : Hansen Erik, General der Kavalerie. the leader of the Military Mission in Romania and German General at the High Command of the Romanian Army.
CODE
Mis.Mil. a fost adusă în România în oct 1940. A fost înfiinţată la dorinţa mareşalului Antonescu.
(...)
Scopul şi sarcinile Mis.Mil... - să câştige influenţă asupra instruirii armatei române şi să o formeze pe principii noi. Маreşalul Antonescu imaginase iniţial total diferit: a dorit să aibă o divizie germană de tancuri care să instruiască personalul român, după care (jumate de an de pregătire) personalul român trebuia să preia întreaga tehnică a diviziei, iar germanii să se retragă. Cu asta, fireşte Germania nu putea fi de acord şi a acceptat numai pregătire mil. de infanterie, de artilerie şi altele asemenea.
Mis.mil în 1940/1941 a fost organizată pe stat de Corp de armată. Am avut în subordine iniţial una, apoi două divizii de tancuri, dislocate pe un teritoriu mare, în principal în Transilvania, a doua, mai tîrziu, în Moldova. Erau ataşate unor unităţi române şi le ajutau la instruire. Diviziile au fost trimise apoi pe Frontul de Răsărit.
Pe durata absenţei mele au fost organizate state majore de legătură pentru Armate, şi echipe germane la majoritatea Corpurilor de armate şi diviziilor, care asigurau cooperarea cu trupele germane (în primul rând la Stalingrad).
În plus, în ţară a fost creată funcţia conducătorului pregătirii de luptă (german), total opt funcţii. Aceştia, prin intermediul "echipelor conducătorului pregătirii de luptă" (la Cond. P.L. №1 - o companie întreagă) controlau pregătirea la Centrele române de instrucţie şi Şcoli şi, doar la început, în situaţii izolate, la unităţi de trupe. La momentul revenirii mele, "echipele conducătorilor" fuseseră trimise, la cererea mareşalului.
În aug. 1944 au fost introduse următoarele funcţii în statele germane:
Cond. pregătire de stat-major (colonel stat-majorist Gebauer), consilier la Academia Militară, după închiderea acesteia în ultima vreme - consilier la Directorul Superior pentru învăţământ.
Cond. Preg.luptă №1 (inf.) —  col. Beihamb(?).
-"- №2 (artil.) — col. Schwickert.
-"- №3 (cav.) — col. Hegholtz(?).
-"- №4 (tancuri) — col. Lewinski.
-"- №5 (geniu) — lt.col. von Stocke(?).
-"- №6 (transm.) — col. Volkmann.
(Funcţia №7, sanitară, scoasă la cererea SMG în mai 1944).
Legat de dispariţia Armatelor 3 şi 4 rom, statele majore germane de legătură de la armate şi echipele de corpuri şi divizii, au fost eliminate la finele 1943 - începutul 1944. A rămas un mic stat major la A.3 şi corpurile şi diviziile din Crimeea şi Transnistria. În apr. 1944 la noua mobilizare română şi plecarea la Nistru şi în Moldova, Mis.Mil. a înfiinţat un nou stat major pentru Armata 3 (col. stat-majorist Janzek - ?) şi pentru Armata 4 (lt.col. stat-majorist Kriebel) precum şi la toate corpurile şi diviziile active.
Acestea se subordonau Gr.Armate "Ucraina de Sud".
Un sistem de control german asupra România nu a existat. România s-a preocupat atent de păstrarea suveranităţii şi din partea germană aceasta a fost respectată total....  Dacă vreţi, statele majore şi echipele de legătură erau ochii organelor germane militar-operative, dar şi în aceste relaţii a prevalat reţinere extremă. În România, în afara trupelor Gr. Arm. «Ucraina de Sud», s-au mai aflat : un regiment landwehr (rezervişti, rangul 2), subordonat mie, apoi compania de instructori menţionată, un batalion de transport pentru însoţirea eşaloanelor cu petrol, etc; acesta se subordona unui regiment din Wiena. ... trupe reduse de spate (comp. de brutărie şi măcelărie, administrare adăposturi a.a.). În apr. 1944 la cererea SMG a urmat o reducere însemnată a efectivelor de instructori. La şcolile autonome au rămas 2-3 ofiţeri cu câţiva subof. Cei disponibilizaţi au completat echipele de legătură. Exceptie conducătorul P.L. №4 (tancuri), mărit la cererea românilor la 80 oameni.
Misiunea a lucrat aproape exclusiv cu SMG rom. Aveam contact permanent. Exista un ofiţer de legătură de la SMG. Doar în cazuri izolate se discuta cu Ministrul (probleme de decoraţii, prizonieri) şi cu Ministerul de război. Fiecare conducător-instructor lucra cu inspectorul de trupe corespondent. După venirea Grupului de Armate "Ucraina de sud" în România, colaborarea operativă şi tactică a constat aproape numai în legătura acestui Grup cu Mareşalul sau cu Şeful SMG, aflaţi aproape permanent pe front...
În sectorul românesc al acţiunilor de război au fost înfiinţate comenduiri de campanie. În restul teritoriului au existat doar comenduiri locale germane autonome, la Bucureşti din 1941, pentru scurte perioade în 1944 au existat comenduiri la Braşov, Sibiu, Craiova, etc.
Date amănunţite despre efectivele armatei române 1940-1941 nu am avut la dispoziţie. Armata era la acea vreme în stare permanentă de mobilizare parţială şi a suferit oarecare dezorganizare din cauza cedării de teritorii. În principal, aveau atunci statele majore superioare şi de divizii ca în 1944. în afară de Div.1 tancuri, nu mai ştiu nici una formată.
Pot să-mi amintesc numai de existenţa următoarelor MU : trei state majore de armate, şapte state majore de corpuri, un corp de munte (fiecare corp mai avea şi un stat major teritorial, în caz de plecare a comandamentului) şi un corp de cav. Divizii de inf. 1-15 (posibil să fi fost şi 16 şi 17), 18 (ulterior divizie de munte), 19-21; Div. munte 1-4, Div. Cav. 1, 5, 6, 8, 9 şi Div.1 tancuri.
În vara 1944 s-au micşorat diviziile din Crimeea (10 şi 19 inf, 1, 2 şi 3 munte, 6 şi 9 cav). Din completările pregătite pentru acestea, în afara celor pentru cavalerie şi pentru Div.19 inf, au fost înfiinţate brigăzi. Acestea au fost trimise pe front. Ele trebuiau completate apoi ca divizii, Div.19 inf, 24 inf şi diviziile de cavalerie urmau a fi formate din nou. Div.12 nou formată nu a existat.
Eu nu am dispus de niciun fel de date privind pierderile armatei române. Mareşalul şi alte câteva persoane, ocazional foloseau o cifră generală - 500 mii. (N.red.ruse : pierderile 1941-1944: 1) nu s-au mai întors 475.070, din care: morţi, morţi în urma rănilor, dispăruţi 245.388; priz. 229.682; 2) afectaţi medical 365.706. Total 840.776). Fără îndoială, au fost pierderi neobişnuit de mari nu doar în raionul Volga şi Don, dar şi pe alte sectoare.
Pentru completarea marilor unităţi înfrânte în 1942-1943, iniţial nu s-a luat nicio măsură. Aceste mari unităţi au rămas nemişcate în vechile lor garnizoane dinainte de război. Se executa numai activitatea curentă (instrucţie) din timp de pace. Toate solicitările de trimitere de noi divizii pe front au fost refuzate de Mareşal. Pentru diviziile din Crimeea, cum am spus, au fost pregătite completări, care însă se trimeteau foarte greu.
Numai după ruperea frontului la Uman, Mareşalul a mobilizat din nou armata. Toate diviziile din ţară au fost trimise pe front, mai puţin Div.9 inf (apăra litoralul la Constanţa) şi cum am arătat, completări pentru diviziile din Crimeea. Noi înfiinţări nu au fost prevăzute.
La aceste măsuri Mis germană n-a avut nici-o participare. Маreşalul şi SMG au dispus totul singuri. Desigur, aveau loc informări cu caracter general şi schimburi de opinii.
Despre statele armatei române de uscat nu aveau o reprezentare clară nici chiar organe române. Organe diferite dăteau informaţii diferite. Modificări ale organizării pe modelul german nu au fost prevăzute. De exemplu, s-au menţinut ferm la divizie trei regimente (inf.) în compunere. O modificare în state cunosc doar în iulie 1944. Deja existentul stat insuficient al subofiţerilor a fost redus la 50%, ca să alinieze aşa lipsa de subofiţeri. În acest fel toţi comandanţii de birouri urmau să devină pe stat ober-gefreiter.
Situaţia resurselor umane din România era încă total favorabilă. O mobilizare generală nu s-a făcut. Peste tot în ţară puteau fi văzuţi bărbaţi sănătoşi, la vârsta recrutării, mai ales în Buc. La mijlocul lui iulie au fost chemaţi, dacă nu greşesc, recruţi cu vârsta 20. Mai tineri, în afară de voluntari izolaţi, n-au fost mişcaţi. După cum am auzit, în stadiu de formare se aflau subunităţi de completare pentru Div.1, 2 şi 3 munte, după care pentru Div. 4 munte, pentru ca din acestea la rândul lor să fie date cadre pentru a forma onoua Div.24, precum şi completări pentru D. 10 inf. apoi, s-a re-format D.19 inf, precum şi Div.6 şi 9 cavalerie. În sfârşit, Div.8 cav se afla în primul stadiu de transformare în Div.2 tancuri.
Pregătirea ofiţerilor (activi şi rezervă) se executa în şcolile de ofiţeri. Completarea cu cadre era totală, completarea rezervei în majoritatea ei mergea la şcoli, avînd diplome de maturitate. La terminarea şcolii cursanţii deveneau ofiţeri. Propunerea germanilor de a intensifica aducerea în şcoli a cadrelor provenite din militari de la unităţi a fost respinsă, la fel şi participarea la lupte pe front după intrarea în şcoală. În orice caz, în vara 1943 anul doi de la şcoli pe timpul vacanţei a fost trimis la unităţi, dar nu pe front. Procedând aşa, se pot obţine completări pentru comandanţi numai puţin experimentaţi şi fără experienţa luptelor.
În şcoli lucrau instructori-consilieri germani. Având în vedere numărul lor mic şi libertatea totală a comandanţilor români de a acţiona pe cont propriu, influenţa primilor, din mai 1944 a fost destul de redusă.
Din 1943 au fost trimişi în Germania cursanţi români din şcolile de ofiţeri (câteva sute). Prima serie s-a întors în primăvare 1944 şi au produs foarte bună impresie. Românii totuşi i-au întâmpinat în majoritatea cazurilor cu neîncredere. La început ei au trebuit să fie "reinstruiţi" şi ne trecuţi prin experienţă de luptă au trebuit să fie ţinuţi ca profesori în şcolile româneşti de ofiţeri şi subofiţeri. Numărul de ofiţeri în acest fel a fost suficient până când, urmare acţiunilor de luptă, pierderile nu au crescut. Despre aceste acţiuni de luptă n-a existat suficientă preocupare de la început. E drept că în vara 1944 când numărul şcolarizărilor a fost mărit, dar metodele de instruire au rămas aceleaşi, aşa că toate astea au fost insuficiente.
Despre numărul ofiţerilor români nu am dispus de nicio informaţie. În ultima vreme numărul acestora era total suficient, au fost completate în special toate statele majore, în ţară puteau fi văzuţi o mulţime de ofiţeri, mai ales în Bucureşti. D.p.d.v. calitativ cerinţele le îndeplineau numai o parte din ofiţeri, asta era cu atât mai grav, numărul subofiţerilor fiind prea mic, calitatea soldaţului român depinde mereu de calitatea ofiţerului său. El nu putea să lupte singur.
Armamentul românesc nu era prea modern. Doar în vara 1944 trei divizii de infanterie au fost reînarmate cu carabine nemţeşti. Până atunci aveau carabine ruseşti, pentru care nu era muniţie suficientă. Armamentul pentru noile înfiinţări urma să vină din Germania doar în lunile următoare. Artilerie de câmp şi de munte pentru reînarmări nu exista de loc. livrările germane pentru aceste tipuri de arme erau pe drum. Bine dotată era artileria grea, aveau tunuri de 15-cm Skoda, dar şi aici modele vechi. Artileria antitanc dispunea de multe tunuri germane antitanc. Tunul românesc antitanc Reşiţa nu era nici el rău. În rest industria românească fabrica aproape exclusiv muniţie (inf, art). Însă industria nu acoperea necesarul, aşa că era nevoie de ajutor german.
În ian. 1943 Germania a promis: mai întâi completăm necesarul de armament la divizii, apoi dotăm diviziile de litoral (patru) şi la urmă completăm armamentul la diviziile naţionale (patriotice ?) deja existente. Primele două forme de livrare au avut loc în cursul 1943 şi în plus au fost completate permanent pierderile. În toamna 1943 Germania s-a angajat să livreze proiectilele pentru toată divizia de tancuri în câteva luni, pe unităţi (20 tancuri Т4, 15 StuG, etc.). această formă de livrare a funcţionat permanent şi urma să continue şi pentru cealaltă divizie de tancuri (deja începuse). În plus, a început livrarea lunară de alte genuri de arme, etc, în principal mitraliere grele şi uşoare, tunuri, pistoale-mitr, tunuri antitanc grele, aparatură de transmisiuni, aparate optice, materiale protecţie chimică, materiale sanitare şi veterinare pentru distribuire la opţiunea SMG român. Valorile precise nu mi la amintesc, era vorba de patru garnituri de tren cu tehnică militară lunar. Aceste trenuri erau trimise destul de regulat, deşi Germania avea atunci nevoi mari de materiale, necesare pentru front. Prin modificarea situaţiei (a doua mobilizare la români), aceste livrări ajungeau totuşi la timp.
Germania a primit din România în primul rând petrol. Angajament de livrare - 4 mil tone anual nu s-a îndeplinit niciodată nici aproximativ. Cifre exacte nu ştiu, aceste lucruri ţineau de reprezentanţa comercială. Cred totuşi că poate fi dată cifra 150-200 tone lunar. După raidurile anglo-americanilor la Ploieşti, aceste cantităţi s-au redus considerabil.
Apoi România livra în cantităţi limitate grâu, orz, porumb, boabe de soia. După recolta slabă 1942 toate livrările au fost refuzate. După reclta bună din 1943, în feb. 1944 au fost promise livrări însemnate (500 mii tone). Dar asta nu s-a îndeplinit, în acea perioadă fiind pierdute Transnistria şi numeroase raioane din Basarabia şi Moldova. România a recurs cu mare greutate, ca să aprovizioneze cu bunuri agricole de la populaţie Grupul de Armate "Ucraina de Sud". Discuţii s-au tot purtat. Între timp aprovizionarea a trebuit făcută cu produse germane.
Сu regele român m-am întâlnit ocazional (invitat la dineuri, spectacole, etc.). În 1944 ne-am văzut de trei sau patru ori. Pe Mareşalul Antonescu îl vedeam la 2-3 săptămâni. Pe timpul primei mele misiuni mă primea adesea la el, relaţiile reciproce erau foarte cordiale după rebeliunea legionarilor din ian. 1941, pe vremea când am acţionat cu hotărâre de partea mareşalului cotra lui H.Sima. Asta în general mi-a atras multă simpatie în România.
Pe durata misiunii a doua, datorită schimbării situaţiei, mareşalul a fost reţinut, ocupat în principal de treburile statului. Probleme de principiu am discutat cu el o singură dată, cînd după ruperea frontului la Uman trupele germane trebuiau retrase în România. Totuşi mareşalul, în momentele de criză, mi-a vorbit de multe ori de preocupările lui, despre care am informat OKW, în bună parte am primit informaţii despre situaţie prin delegatul de la SMG.
Сu gen. Şteflea mă întâlneam aproape săptămânal. Сu el discutam în principal probleme de pregătire de luptă, reîncartiruiri şi chestiuni curente. Uneori mai menţionam şi nevoile Grupului de Armate, pe care ei mi le dăteau.
Despre atitudinea regelui faţă de Germania, personal vorbind, este greu de spus, pentru că el se pronunţa puţin. Având în vedere relaţiile tensionate ale regelui cu mareşalul, faţă de rege a existat reţinere. Мareşalul şi Hitler, din cât se putea observa, se înţelegeau bine unul cu altul.
Gen Şteflea avea relaţii cordiale cu fostul Şef SMG (OKH) Zeitzler. Atitudinea lui nu era prea clară şi deschisă. L-am mai cunoscut, mai ales în afara serviciului, pe vice-premier şi pe ministrul de război Pantazi. Despre vice-premier se vorbea peste tot că «juca un rol dublu», adică făcea un joc dublu. Ministrul de război asculta în totalitate de ordinele mareşalului, vre-o autonomie la el n-am putut să văd. Nu îşi ascundea manierele franţuzeşti.
Mareşalul era un bun strateg şi organizator, puţin cam pedant. Ca şef al guvernului, după părerea, i-a lipsit talentul de a se face urmat. Nu a dorit să-şi creeze platformă lui politică şi astfel să-şi facă propagandă propriei politici. În general, îi lipsea consecvenţa politică în îndeplinirea oricărei linii politice alese. Cu cât s-a complicat situaţia, cu atât a crescut influenţa elementelor din opoziţie asupra sa. Era corect şi înţelegător, dar şi un conducător de stat strict. Era o persoană reţinută dar şi un om puţin iubit. Refuza orice fast, modestia lui şi lipsa de pretenţii puteau fi exemple.
Gen. Şteflea era un bun comandant combatant şi loial mareşalului său. Pentru un Şef al SMG i-a lipsit câtva iniţiativa şi autonomia în activitate. Era harnic şi neobosit, din care cauză adesea se detaşa de banalităţi. În comunicarea personală era un om cald şi spiritual, însă, cum am mai spus, nu prea deschis.
Din Ordinele româneşti ... am avut o medalie de stat dată în cinstea a 40 ani domnie Carol I (comandant al regimentului meu în vreme de pace), Steaua României cls.III  primită la vizita unei delagaţii în România, mai 1914. Apoi la Crăciunul 1940 am primit Marea cruce a Coroanei române pentru serviciu la şefia misiunii. La finele iulie 1941 am primit Ordinul Mihai Viteazul cls.3 pentru cucerirea Chişinăului, în iulie 1942 Ordinul Mihai Viteazul cls.2 pentru cucerirea Sevastopolului. În ambele lupte au participat divizii române sub conducerea mea.
Activitatea Misiunii germane a putut aduce doar rezultate neînsemnate, pentru că i-au lipsit împuternicirile reale. Relaţiile cu România ca aliat, precum şi sentimentele reduse ale românilor nu au permis instituirea unor astfel de împuterniciri reale. Consultaţiile pe probleme de pregătire militară s-au redus treptat şi ele ca anvergură, deoarece românii au fost de părere că după ceva vreme, îi învaţă singuri de toate.
Într-adevăr, unele începuturi de succese în activitatea de pregătire a românilor s-au putut vedea. Dar n-au fost îndeajuns pentru a reeduca şi instrui întreg corpul de ofiţeri şi subofiţeri. Dar în orice caz, doar faptul existenţei misiunii a avut mare importanţă pentru a observa şi influenţa situaţia din România, altfel situaţia nu se schimba deloc.
General der Kavalerie Hansen
PMEmail Poster
Top
Petre
Posted: February 19, 2016 05:42 pm
Quote Post


Locotenent colonel
*

Group: Members
Posts: 894
Member No.: 2434
Joined: March 24, 2009



An interesting Web-site :
"The russian-german project on digitalization of german docs. of the Russ.Federation archives" , the mainly in russian language. They have a Search engine.
The references to Romania belongs to German Mil.Mission in Romania.

A letter of Antonescu. Pages 13/49 and 14/49
http://wwii.germandocsinrussia.org/ru/node.../inspect/zoom/4

An answer of Hitler. Pages 33/49 to 36/49 (no translation)
http://wwii.germandocsinrussia.org/ru/node.../inspect/zoom/4

And this
http://wwii.germandocsinrussia.org/ru/node.../inspect/zoom/7

And more

This post has been edited by Petre on February 19, 2016 06:07 pm
PMEmail Poster
Top
Petre
Posted: February 21, 2016 06:29 pm
Quote Post


Locotenent colonel
*

Group: Members
Posts: 894
Member No.: 2434
Joined: March 24, 2009



Continuare :
50 de pagini web conţin în titlu termanul "Român..."

http://wwii.germandocsinrussia.org/ru/inde...%B0%D1%82%D1%8C



În limba germană :
"Informaţii privind pierderile A3 şi A4 române pe Don şi la Stalingrad, date despre pierderile generale ale trupelor române în tehnică şi armament de la începerea războiului până în sept. 1943 şi despre livrările de tehnică şi armament german, în diagrame"
http://wwii.germandocsinrussia.org/ru/indexes/values/43233

This post has been edited by Petre on February 21, 2016 06:30 pm
PMEmail Poster
Top
Petre
Posted: January 15, 2017 07:03 pm
Quote Post


Locotenent colonel
*

Group: Members
Posts: 894
Member No.: 2434
Joined: March 24, 2009



Source, Net (rus) - Istoriceskie materialy ( istmat.info )
Handwritten indications of (POW) Oberstleutnant M.Braun :
«Events in Bukarest before Eastern Campaign»
5 mart 1947, Moscow

1.
În iarna 1940/41 a venit la Bucureşti la ataşatul militar german (Oberst Wahle) o delegaţie ciudată de persoane în civil. Erau opt oameni în haine modeste de turişti şi au solicitat sprijin ataşatului militar. Conducătorul delegaţiei s-a prezentat drept Oberst Zeitzler, ofiţer de la Statul Major General (ulterior Şef al SMG al OKH), şi a informat că are o misiune strict-secretă. Unul dintre însoţitori era oberstleutnant Sauberzweig, (ulterior general SS), alte nume nu-mi amintesc. Despre misiune, Zeitzler a informat următoarele:
Grupul său, format exclusiv din ofiţeri SMG, are sarcina să studieze drumurile şi posibilităţile de dislocare ale unei armate germane, care trebuia să treacă la ofensivă de pe teritoriul României, peste Dunăre şi Balkani, spre sud asupra Greciei. Pentru ca activitatea să se desfăşoare neobservată şi secretă, grupuri separate de cercetare au fost îmbrăcate în civil iar maşinile nu purtau însemne militare. În plus, întreaga operaţiune trebuia să fie secretă şi pentru guvernul bulgar.
Pentru fiecare drum adecvat operaţiunii a fost stabilit câte un grup de cercetare. Această opoeraţie era o pregătire pentru ofensiva în Grecia, care urma a fi desfăşurată în scurtă vreme sub comanda feldmareşalului List, peste teritoriul bulgar. Numărul necesar de trupe va fi concentrat iniţial pe teritoriul României, astfel încât să nu stârnească agitaţie în Bulgaria mai devreme.
Ataşatul militar trebuia, la ordinele OKH, să acorde sprijin acestei delegaţii în următoarele probleme : asigurarea cu hărţile necesare, apoi cu bani (lei şi leva) şi să-i informeze care sunt toate punctele care par importante la executarea acestei operaţiuni. Ataşatul militar a îndeplinit acele indicaţii. După câteva ore grupele de cercetare au plecat să execute misiunile.
2.
La puţină vreme a venit în România mareşalul List şi şi-a instalat Statul-major la Timiş (Carpaţi). După un timp de la venirea lui List, am primit invitaţia la o scrtă discuţie de serviciu. În mare secret List m-a informat că el va comanda operaţia împotriva Greciei, peste teritoriul bulgar şi că are nevoie de sfatul meu ca specialist privind Turcia. Iniţial am fost foarte înspăimântat de acea declaraţie, pentru că am înţeles că în afară de Grecia va fi o invazie şi în Turcia. Mi-am exprimat sincer îndoiala mareşalului. El mi-a spus aproximativ următoarele : «Este vorba doar despre posibilitatea acestei situaţii». Apoi m-a întrebat despre caracteristica generală a regiunii Tracia şi o evaluare a locului în contextul unei ofensive de aici spre est şi vest. L-am informat ce îl interesa sub forma unui raport la o hartă pe care mi-a dat-o mareşalul. După asta mareşalul mi-a declarat că informaţia are încă un caracter general şi că mă invită la comandamentul său din Bulgaria, pentru a preciza anumite momente. Discuţia cu mareşalul a durat cam 2—3 ore.
3.
La începutul lui 1941 germanii au început să construiască un pod militar mare peste Dunăre. Podul a fost construit cu forţele unei unităţi germane de genişti. Construcţia a fost văzută de toţi ca o pregătire pentru invadarea Greciei. Aşa că toţi erau convinşi că trupele germane aflate în România şi cele care soseau tot timpul sunt destinate pentru campania în Grecia. Asta a fost o foarte bună mascare pentru campania spre Est. Iar când la începutul lui 1941, după terminarea podului, a început deplasarea unui mare număr de unităţi germane peste Dunăre, toţi au fost de acord că este o confirmare a presupunerii generale.
Unităţile aflate în România se numeau «unităţi de instrucţie ale mis.mil.germane». Şi eu am fost convins că pregătirea era făcută pentru campania în Grecia. Nu credeam în campania spre Est, deşi cu un an înainte, ca ajutor al ataşatului militar în Turcia, studiasem un plan de «ofensivă în Caucaz», care mi-a trezit suspiciuni. Însă am găsit că ideea unei campanii spre Est era extravagantă şi criminală, aşa că mi-am luat gândul de la ea. Iar mareşalul List nu mi-a spus un cuvânt despre posibilitatea campaniei spre Est, deşi am fost foarte prietenos cu el.
Dacă a ştiut despre asta şeful meu, Oberst Wahle, apoi Oberst Just, nu cunosc, dar mi se pare că n-au ştiut nimic, pentru că ambii aveau încredere în mine încât nu aveau secrete faţă de mine.
Ataşatul militar nu avea nimic de-a face cu pregătirea războiului contra Un. Sov. D.p.d.v militar asta era treaba Şefului Mis.mil. gen. Hansen, care era «consilier al mareşalului Antonescu şi al SMG român pe probleme de ordin militar» şi era obligat să-şi coordoneze activitatea cu ambasadorul, care la rândul lui se ocupa de partea politică a problemei. În cercurile SMG român de asemenea n-am auzit nimic de o ofensivă în pregătire asupra Uniunii Sovietice.
4.
La începutul lui 1941 (poate finele 1940) a fost ucis un maior german stat-majorist, Şef Birou Transporturi la Mis.Miliară. Crima a avut loc în faţă la Hotel «Аmbassador», săvârşită de un grec. După câteva luni de anchete, făcute în parte şi în Germania, criminalul a fost condamnat la moarte şi executat la Bucureşti. Despre rezultatul investigaţiilor nu cunosc nimic, dar am înţeles era un patriot grec, care a bănuit pregătirea războiului contra Greciei şi prin crima lui şi-a manifestat ostentativ aversiunea faţă de germani şi a avertizat lumea despre pericol. Foarte posibil a vrut să-l ucidă pe gen. Hansen şi l-a ucis pe ofiţer din greşeală. Din acest incident opinia generală a ajuns la concluzia că se pregăteşte campania asupra Greciei. Acelaşi incident a distras atenţia de la pregătirea campaniei spre Est.
5.
Când a început ofensiva asupra Uniunii Sov. unităţile române n-au început-o odată cu cele germane. Unităţile române s-au alăturat doar mai târziu ofensivei germane, când germanii intraseră deja câteva sute de km în teritoriul sovietic. După părerea mea, asta s-a întâmplat nu doar din cauze de ordin militar dar şi politic, în scop conspirativ. De aceea, înainte să înceapă războiul contra Uniunii Sov. în România n-au fost mari mişcări de unităţi la graniţe. De aceea populaţia n-a bănuit despre apropiata ofensivă asupra Uniunii Sov. Dar presupun că acele divizii române care aveau garnizoanele pe frontiera ruso-română au făcut pregătiri de război, dar în secret.
Braun
PMEmail Poster
Top
Petre
Posted: March 12, 2017 05:49 am
Quote Post


Locotenent colonel
*

Group: Members
Posts: 894
Member No.: 2434
Joined: March 24, 2009



Excerpts from the handwritten indications of SS-Oberfuhrer Wilhelm Rodde (former german consul in Brasov) :
«About Generalfeldmarschall Schörner, Commander-in Chief, Heeresgruppe "Süd"» (real "Süd-Ukraine")
Moscow. 10 aprilie 1947

(…)
După ce ruşii au intrat pe teritoriul României şi au ocupat Cernăuţi, în primăvara 1944 generaloberst Schörner a preluat comanda Heeresgruppe "Süd", total demoralizată şi în continuă retragere… Iniţial Schörner a ales pentru statul major Galaţiul şi a locuit în casa consulului general german Lehrner. Prin luna mai Schörner şi-a mutat comandamentul pe graniţa româno-ungară în oraşul-staţiune Slănic.
Când l-am întâlnit prima oară pe Schörner în România, am auzit despre el o grămadă de anecdote, care îl arătau ca un general deosebit de strict şi aspru ca şef la trupele lui. Soldaţii îl numeau «sângerosul Ferdinand». Pe unde apărea, toţi se îndoiau şi tremurau…
(…)
La mijlocul lui mai… am primit telefonic o invitaţie la Schörner la Slănic. L-am informat pe Killinger şi l-am întrebat dacă sunt obiecţiuni. Killinger a răspuns că nu şi mi-a recomandat să mă folosesc de vizită pentru a-l informa pe Schörner despre situaţia din România, grea şi proastă pentru noi. În vizita la Slănic am fost primit foarte cordial de Schorner şi mi-a mulţumit pentru deservirea rezervei lui de cadre de comandă. (… la Kronstadt se găsea rezerva de cadre de comandă a Heeresgruppe «Sud» sub comanda colonelului Stollenwerk. Această rezervă de cadre, prin convenţie cu MAE se afla în deservirea mea) …
Schörner mi l-a prezentat pe Şeful de Stat-major, generalleutnant Wenk şi l-a rugat să-mi prezinte cu ajutorul hărţii situaţia militară grea a Heeresgruppe «Süd». După cină am purtat discuţii despre situaţia politică din România…
I-am explicat lui Schörner situaţia politică din România şi am subliniat că guvernul român, în frunte cu mareşalul Antonescu, face un joc necinstit faţă de Germania. Şi că n-am înţeles deloc, de ce guvernul nostru, informat de actuala situaţie politică din România, acţionează aşa iresponsabil. După părerea mea, o asemenea politică a Fuhrerului şi a consilierilor săi, precum Ribbentrop, Himmler, etc., duce la o catastrofă în Balcani. Am subliniat că, în afară de mine, aşa gândesc şi generalleutnant Gerstenberg, SS-Brigadeführer und Generalmajor der Polizei Hoffmeyer şi SS-Sturmbanfuhrer und Polizeiattaches Richter şi l-am sfătuit să discute cu aceste persoane.
I-am cerut lui Schörner să ţină secretă părerea mea, altfel s-ar putea să am necazuri, pentru că se ştie că pentru Hitler mareşalul Antonescu a rămas încă o persoană loială. Schörner mi-a declarat că are aceeaşi părere ca mine în evaluarea situaţiei politice din Româmia şi a persoanei mareşalului Antonescu.
Schörner m-a mai informat că se află în relaţii bune cu Himmler, pe care l-a informat deja despre situaţia politică din România, şi va continua să facă asta. Schörner m-a asigurat că dacă va primi alte informaţii, nu se va teme să-i raporteze personal lui Hitler despre situaţia reală din România şi să-şi spună părerea despre mareşalul Antonescu.
În încheiere Schörner a atins problema Mis. Militare germane din România, despre activitatea căreia, sub comanda gen. Hansen, s-a exprimat foarte negativ. A declarat că gen. Hansen nu este în măsură să evalueze corect situaţia şi să se ocupe de ea : el face mai mult rău decât bine. Schörner mi-a declarat că va avea grijă ca situaţia să se schimbe fundamental.
(…)
Am fost martor o singură dată la temperamentul şi cruzimea lui. La una din vizitele la Braşov, pe aerodromul militar a avut loc un caz trist : un soldat român care era lungit lângă pistă a fost tăiat în două la aterizarea aparatului. Când Schörner a coborât să mă salute, a apărut comandantul român al aerodromului, se vede ca să îl tragă la răspundere pe pilot pentru întâmplare.
Schörner l-a pus pe comandantul român să stea «drepţi», a strigat la el în chip nemaiauzit şi l-a întrebat dacă ştie cine este el, pentru că sosirea fusese anunţată. Poate se aşteptase că vine comandantul să-i dea raportul. Îi va aduce la cunoştinţă cazul mareşalului şi îl va informa despre disciplina de la aerodrom. Toate acestea au fost spuse pe un ton puternic de ordin iar la sfârşit Schörner i-a cerut comandantului să plece imediat.
(…)
Rodde

This post has been edited by Petre on March 12, 2017 05:55 am
PMEmail Poster
Top
0 User(s) are reading this topic (0 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:

Topic Options Pages: (5) « First ... 3 4 [5]  Reply to this topicStart new topicStart Poll

 






[ Script Execution time: 0.1811 ]   [ 14 queries used ]   [ GZIP Enabled ]