WorldWar2.ro
Armata romana in
al Doilea Razboi Mondial
Home + Organizare + Divizii + Aeronautica + Arme + Decoratii + Operatii militare
Generali + Memorii, jurnale + Media + Primul razboi mondial + Forum
Romana English
Generali
Maresal Ion Antonescu
General de armata Gheorghe Avramescu
General de armata Petre Dumitrescu
General de armata Gheorghe Mihail
General de corp de armata Nicolae Ciuperca
General de corp de armata Nicolae Dascalescu
General de corp de armata Corneliu Dragalina
General de corp de armata Nicolae Macici
General de corp de armata Mihail Racovita
General de corp de armata Nicolae Sova
General de divizie Radu Băldescu
General de divizie Ioan Dumitrache
General de divizie Mihail Lascar
General de divizie Leonard Mociulschi
General de divizie Ioan Sion
General de brigada Radu Korne
General de escadra aviator Gheorghe I. Jienescu
General de armata Gheorghe Avramescu
General de corp de armata Gheorghe Avramescu
Generalii de corp de armata Dragalina (stanga) si Avramescu (dreapta) la o partida de vanatoare

3 iunie 1941 � 5 octombrie 1943: Corpul de Munte

29 iulie 1941: Crucea de Fier clasele a II-a si I

17 octombrie 1941: Ordinul Mihai Viteazul cls. a III-a

18 iulie 1942: promovat la gradul de general de corp de armata

29 iulie 1942: Ordinul Coroana Romaniei in grad de Mare Ofiter

1 septembrie 1942: Ordinul Mihai Viteazul cls. a II-a

25 octombrie 1942: Crucea Germana de Aur

6 octombrie 1943 � 22 februarie 1944: Corpul 3

23 februarie � 23 august 1944: Corpul 6

31 august 1944 � 11 ianuarie 1945: Armata 4

15 noiembrie 1944: Ordinul Mihai Viteazul cu spade cls. a III-a

toamna 1944: promovat la gradul de general de armata

19 februarie - 2 martie 1945: Armata 4

Gheorghe Avramescu s-a nascut pe 26 ianuarie 1884 la Botosani intr-o modesta familie de tarani. Ca multi alti tineri cu pozitia sa sociala a ales cariera militara. In 1906 a fost admis in Scoala de Ofiteri de Infanterie din Bucuresti, pe care a terminat-o in iulie 1908, al 11-lea din 60. A primit gradul de sublocotenent si a fost detasat la Regimentul 16 Dorobanti la Suceava, indeplinind functia de comandant de pluton. A ramas acolo pana pe 23 septembrie 1910, cand a fost trimis la Scoala Speciala a Infanteriei. A absolvit-o dupa un an. A fost promovat locotenent si incadrat in Regimentul 38 Infanterie Neagoe Basarab dislocat la Braila. Acolo, in februarie 1913, s-a insurat cu Adela Gologan. Dupa sfarsitul campaniei din Bulgaria din 1913, in octombrie a urmat cursurile Scolii Superioare de Razboi, fiind incadrat de jure in Regimentul 39 Infanterie. Dupa numai un an a intrerupt studiile si s-a intors la Regimentul 38, indeplinind functia de comandant de companie.

Intrarea Romaniei in marele razboi ce se desfasura in Europa se apropia. Au fost create mai multe unitati de rezerva, dar duceau lipsa acuta de ofiteri bine calificati. Astfel, Gheorghe Avramescu a fost promovat capitan si numit la comanda Companiei 9 din Regimentul 78 Infanterie Rezerva. Brigada 40 Infanterie (Divizia 9), din care facea parte regimentul, a fost dislocata in Dobrogea si curand dupa inceperea ostilitatilor cu trupele bulgare si germane, Avramescu a fost numit la comanda Batalionului III. A luat parte la luptele de Parachioi � Calaici, Mulciova, Perveli si Muratan, unde a fost si ranit la bratul drept pe 7/20 octombrie 1916. S-a intors pe front dupa o luna si i s-a incredintat comanda Batalionului II din Regimentul 38/78. In urma pierderilor suferite, Regimentul 78 fusese contopit cu celalalt regiment din Braila. S-a distins din nou in batalia pentru Bucuresti intre 16/29 noiembrie � 20 noiembrie/3 decembrie 1916, iar apoi in timpul retragerii in Moldova la Urziceni, Glodeanu Sarat si Pogoanele. Pentru faptele sale in aceasta prima campanie a primit Ordinul Steaua Romaniei in grad de Cavaler cu panglica de Virtute Militara la inceputul anului 1917. In timpul reorganizarii Armatei Romane din primavara a fost creat Regimentul 73/78, prin contopirea ramasitelor celor doua regimente de rezerva. A luat parte la luptele de la Marasesti tot in calitate de comandant de batalion, iar din septembrie a fost promovat la gradul de maior. Pentru aceasta a doua campanie a primit Coroana Romaniei clasa Ofiter cu panglica de Virtute Militara. In februarie 1918, Gheorghe Avramescu a fost mutat la statul major al Diviziei 1 Vanatori, ca sef al Biroului Mobilizare si Organizare, desi facuse doar un an la Scoala Superioara de Razboi. A ramas in aceasta functie pana la 1/14 octombrie 1918, cand a fost trimis sa-si continue studiile la Scoala Superioara de Razboi, dar decretarea mobilizarii dupa 4 saptamani l-au determinat sa le intrerupa din nou. Maiorul Avramescu a fost numit sef al Biroului de Informatii al Corpului 3 Armata.

Dupa terminarea luptelor cu Republica Sfaturilor din Ungaria, in 1919, a revenit la Scoala Superioara de Razboi, pe care a absolvit-o al doilea din promotie anul urmator. S-a intors la comanda unui batalion din Regimentul 78. In urma desfiintarii acestei unitati in 1923 a fost promovat locotenent colonel si numit sef de stat major al Diviziei 10 Infanterie. A detinut aceasta functie pana pe 31 martie 1929, cand a fost inaintat in grad si a primit comanda Regimentului 38 Infanterie din Braila, vechea sa unitate. Avramescu a fost apoi mutat in octombrie 1932 la Marele Stat Major, unde a indeplinit functia de sef al Biroului 6 Transport. Din martie 1934 a trecut la Inspectoratul General al Jandarmeriei, iar din iunie 1935 a primit comanda Brigazii 12 Infanterie. Peste exact un an a devenit general de brigada, iar din noiembrie 1937 a preluat Brigada 10 Infanterie. Peste aproape doi ani, in septembrie 1939, a fost numit comandant al Diviziei 10 Infanterie, careia ii era subordonata brigada, iar pe 8 iunie 1940 a inaintat in gradul de general de divizie.

Inceputul campaniei din Est la gasit la comanda Corpului de Munte, cu care a participat la ofensiva din Bucovina de Nord in iulie 1941, actiune pentru care a primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a si Crucea de Fier clasele a II-a si I. A fortat linia fortificata Stalin si a avansat pana la Bug, iar apoi pana la Nipru, acoperind aripa stanga a Armatei 11 germane. A ajuns in nordul Crimeei, unde a fost implicat in Batalia de la Marea de Azov, trupele sale avand o importanta contributie la infrangerea Armatelor 9 si 18 sovietice. Subordonat Armatei 11 a lui von Manstein, a luat parte la patrunderea in peninsula prin Istmul Salkovo, apoi la luptele grele din iarna anului 1941/42, conducand operatiunile uneori chiar din prima linie, ca de exemplu la Feodosia. Totusi au existat perioade in 1941 in care Corpul de Munte avea practic sub comanda sa numai una sau chiar nici una din marile unitati romanesti, deoarece von Manstein transferase de facto trupele romane de sub comanda sa diverselor corpuri germane. A protestat si a reusit sa obtina interventia lui Antonescu in aceasta chestiune. Ca urmare in iunie 1942, la asaltul final asupra Sevastopolului, a primit un sector de comanda propriu, avand doua divizii in subordine (1 Munte si 18 Infanterie). Divizia 18 Infanterie asigura flancul stang al Corpului 54 german, iar Divizia 1 Munte flancul drept al Corpului 30. Misiunea corpului era de a fixa fortele sovietice din fata sa si de ajuta corpulurile germane vecine in inaintarea lor. Trupele romane erau acopereau o linie de 17 km, la fel cele ale Corpului 54, dar care dispunea de 4 divizii. De asemenea, acel sector avea un relief impadurit foarte neregulat, cel mai dificil din jurul Sevastopolului. Totusi au reusit sa cucereasca cateva pozitii cheie ale fortaretei, precum Bastion II, cel mai important observator sovietic, deschizand drumul corpurilor germane vecine. Dupa ce frontul s-a ingustat mult, Corpul de Munte a fost scos din prima linie si trimis sa elimine Diviziei 109 Puscasi din capul de pod de la Balaclava, luand peste 10.000 de prizonieri. Pentru performantele sale a fost inaintat in gradul de general de corp de armata si a primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a si Crucea Germana de Aur.

In perioada urmatoare, Corpul de Munte nu a mai fost angajat direct in lupte, el ramanand in Crimeea si exercitandu-si autoritatea disciplinara si organizatorica asupra unitatilor de vanatori de munte luptand in Caucaz si Kuban. Trebuie mentionat de asemenea faptul ca generalul Avramescu a fost cel care a initiat Cantina pentru Saraci din Simferopol, unde aproape 2.000 de oameni erau hraniti zilnic.

Spre sfarsitul anului 1943 a fost numit comandant al Corpului 3 aflat in Transnistria, iar apoi al Corpului 6, cu care a participat in luptele din Moldova din 1944. La inceputul lui august 1944, in ajunul inceputului Operatiunii Iasi-Chisinau, a preluat comanda efectiva a Armatei 4, deoarece generalul Racovita era in permisie. A prevazut ofensiva pregatita de Frontul 2 Ucrainean in sectorul sau, dar nu a putut insa preveni dezastrul datorita numarului insuficient de unitati blindate si motorizate cu care sa poata contraataca eficient. Pe 20 august a intrat in conflict cu maresalul Antonescu, sosit la comandamentul armatei la Bacau. Generalul dorea sa ordone retragerea pe linia fortificata Adjud-Focsani-Namoloasa-Galati, deoarece considera ca era singura posibilitate de a putea face fata corpurilor de tancuri sovietice. Ca urmare a fost inlocuit cu generalul Ilie Steflea, mana dreapta a maresalului. S-a reintors la Corpului 6, al carui comandant titular era, pentru scurt timp, deoarece evenimentele au luat o turnura neprevazuta.

Pe 31 august a preluat comanda noii Armate 4, pe care a condus-o in timpul campaniei din Transilvania. Trupele sale au oprit ofensiva germano-ungara in septembrie 1944 si a contraatacat, inaintand spre Mures. In octombrie a fost declansata ofensiva sovieto-romana, care a impins armatele germane si ungare peste granitele din 1939. Armata 4 a luat pe 26 octombrie 1944 Carei, ultima localitate romaneasca sub stapanire ungara. A continuat inaintarea spre Tisa si apoi pe valea Hernadului si prin Muntii Hegyalja pana in Slovacia. Pentru contributia la recuperarea Nord-Vestului Transilvaniei, a primit Ordinul Mihai Viteazul cu spade clasa a III-a, fiind unul din cei trei generali romani care au primit clasele a III-a si a II-a a modelului 1941 si clasa a III-a a modelului 1944 a ordinului. Toti au fost comandanti de vanatori de munte.

Starea armatelor romane la inceputul anului 1945 era mizerabila. Principala cauza era slaba aprovizionare. Noii aliati foloseau logistica romaneasca pentru nevoile lor. Majoritatea produselor romanesti erau destinate unitatilor Armatei Rosii. Generalul Gheorghe Avramescu a protestat vehement in mai multe ocazii. Bineinteles, maresalul Rodion Malinovski a respins acuzatiile, motivand situatia ca datorata �sabotajului ofiterilor din vechiul regim�. Dupa ce comandamentul sovietic a aprobat livrarea a 200 de vagoane cu alimente trupelor romane, Avramescu a continuat sa protesteze, deoarece unitatile sale erau sub incadrarea nominala, dar primeau misiuni mult peste posibilitatile lor.

Conform memoriilor generalului Gheorghe Mihail, care la acea vreme era Inspectorul General al Infanteriei si membru al Consiliului Superior al Ostirii, generalul Sanatescu, seful Marelui Stat Major, l-a chemat la el si i-a aratat o scrisoare din parte generalului Dragomir, in care Gheorghe Avramescu era acuzat ca era in legatura cu trupele germane din fata sa. Generalul Sanatescu, in memoriile sale, mentioneaza raportul colonelului Grosu asupra unui comportament suspect al generalului Avramescu. Cei doi generali au hotarat sa nu faca publice acuzatiile si, pentru ca Avramescu mai avea doar o luna pana atingea limita de varsta si era bolnav, sa-i dea un concediu de 25 de zile, la sfarsitul caruia urma sa fie trecut in rezerva.

Din nefericire, acesta nu a fost sfarsitul impresionantei cariere militare a generalului Gheorghe Avramescu. Comandantul Frontului 2 Ucrainian, maresalul R. I. Malinovski a cerut intoarcerea sa la comanda Armatei 4, pretextand scaderea capacitatii operative a acesteia cu 50% de la plecarea sa, fapt discutabil tinand cont de competenta ridicata a noului comandant, generalul de corp de armata Nicolae Dascalescu. Initial, generalul Mihail s-a opus deciziei, reusind sa convinga si restul Consiliului Superior al Ostirii. Insa ulterior, la insistentele sovieticilor, Consiliul a aprobat reintoarcerea generalului Avramescu pe front, unde a condus cu succes Armata 4 in prima faza a Operatiunii Zvolen � Banska Bystica in Slovacia.

Pe 2 martie 1945, el si generalul Nicolae Dragomir au chemati la comandamentul Armatei 40 sovietice in orasul slovac Divin, pentru a expune situatia Armatei 4 romane. Dupa o ora, ofiterilor care venisera cu el li s-a comunicat ca Avramescu si Dragomir plecasera cu generalul Filip Fedorovici Jmacenko la punctul decomanda al Frontului 2 ucrainean, fiind chemati de maresalul Malinovski. De fapt cei doi generali fusesera arestati. La 20:30, ofiterul de legatura sovietic pe langa Armata 4 i-a comunicat generalului Dascalescu ca este noul comandant. Pe 5 martie, Dascalescu a trimis o scrisoare oficiala lui Jmacenko, intrebandu-l cand au plecat Avramescu si Dragomir spre Bucuresti, asa cum ii fusese spus initial, si cand se vor intoarce. Patru zile mai tarziu, Jmacenko a vizitat punctul de comanda al Armatei 4. Din nou Dascalescu a intrebat unde erau cei doi generali. I s-a recomandat sa intrebe Ministerul Apararii sau Statul Major roman.

Pe 3 martie 1945, nevasta (Adela) si fiica sa (Felicia) au fost arestate si trimise in Siberia. Felicia s-a sinucis trei zile mai tarziu, iar Adela s-a intors in Romania in 1956. Autoritatile romane s-au adresat Tribunalului Suprem al URSS si au aflat ca generalul Gheorghe Avramescu murise pe 3 martie 1945, langa orasul Iasbereni, in urma unui atac al unui avion asupra masinii. A fost inmormantat la Budapesta. Exista posibilitatea ca de fapt sa fi fost executat de NKVD, deoarece, in mod cu totul ciudat, masina in care se afla a fost lovita doar de un singur glont, care s-a intamplat sa-l ucida pe generlaul Avramescu.

Pe 23 octombrie 2000, generalul Avramescu s-a intors in Romania si a fost inmormantat in Cimitirul Militar din Cluj. Batalionul 24 Vanatori de Munte poarta numele onorific General Gheorghe Avramescu

Discutia despre presupusa sa intentie de a dezerta impreuna cu intreaga sa armata, asa cum il suspectau sovieticii in urma fugii ginerelui sau, este inca deschisa. Pe de o parte trebuie sa luam in consideratie o excelenta educatie militara si o bogata experienta de lupta, care i-ar fi spus ca razboiul este deja pierdut si ca aceasta actiune ar fi o nebunie, iar pe de alta parte avem marturiile catorva germani si romani, membri ai Garzii de Fier, a caror obiectivitate este discutabila. Numai arhivele sovietice ar putea clarifica acest lucru.

Autor: Victor Nitu
Surse:

Arhivele Militare Romane, UM 02405 Pitesti, Memorii Batrani, general Gheorghe Avramescu

Pandea A., Ardeleanu E. Romanii in Crimeea, Editura Militara, 1995

Dutu A., Dobre F. S-a mai dezlegat o enigma în "cazul" Avramescu? in Magazin Istoric May 1997 issue

Otu P. Cantina din Simferopol in in Magazin Istoric March 1998 issue

Dutu A., Dobre F., Loghin L. Armata Romana in al doilea razboi mondial (1941-1945) - Dictionar Enciclopedic, Editura Enciclopedica, 1999

Dutu A., Retegan M. Razboi si societate vol. 1, RAO, 2000

 Sus
Comentarii vizitatori Adauga comentariu
dana  (6 octombrie 2005)
Din cate am citit pana acum stiu ca orasul Carei a fost eliberat in 25 octombrie, in jurul orei 9 dimineata, nu in 26 cum apare in articolul dvs. Aveti informatii noi despre data de 26? Oricum, personal consider site-ul foarte bun, fiind o sursa informativa pretioasa. Pe mai departe, toate cele bune!